x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răzvan Cuc vrea să introducă în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională

Răzvan Cuc vrea să introducă în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională

16 Aug 2019   •   12:04
Răzvan Cuc vrea să introducă în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat că Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională.
Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iaşi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş - Târgu Neamţ, Târgu Neamţ - Iaşi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv", a afirmat Răzvan Cuc.

Acesta susţine că soluţia declarării autostrăzii A 8 de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Răzvan Cuc