x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacția Ambasadei Olandei după cazul fetei ucise din Gura Şuţii: „Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români”

Reacția Ambasadei Olandei după cazul fetei ucise din Gura Şuţii: „Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români”

23 Sep 2019   •   16:56
Reacția Ambasadei Olandei după cazul fetei ucise din Gura Şuţii: „Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români”
Sursa foto: pixabay.com

Autorităţile olandeze sunt gata să colaboreze cu partenerii români în cazul fetei din Gura Şuţii, care a fost găsită moartă duminică, arată un mesaj al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, publicat luni pe Facebook.

"Ambasada Regatului Ţărilor de Jos a aflat, cu mare regret, despre moarte tragică a unei fete în Gura Şuţii. Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români. Poliţia şi autorităţile judiciare din ambele ţări sunt în contact direct", este mesajul misiunii diplomatice scris pe platforma de socializare.

 


Potrivit unor surse judiciare, principalul suspect în cazul fetei de 11 ani din Gura Şuţii dispărută vineri după ce a plecat de la şcoală şi găsită duminică moartă pe un câmp din apropierea localităţii este un cetăţean olandez care a fost pus sub acuzare pentru omor, lipsire de libertate şi agresiune sexuală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Matei Georgeta Camelia, a declarat că moartea fetei a fost violentă, iar eventualele agresiuni sexuale pot fi confirmate după analize de laborator. AGERPRES

×