x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacția lui Klaus Iohannis după blocajul negocierilor pentru noul buget UE. „Nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menținerii diferențelor de abordare dintre statele membre”

Reacția lui Klaus Iohannis după blocajul negocierilor pentru noul buget UE. „Nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menținerii diferențelor de abordare dintre statele membre”

21 Feb 2020   •   22:38
Reacția lui Klaus Iohannis după blocajul negocierilor pentru noul buget UE. „Nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menținerii diferențelor de abordare dintre statele membre”

Cei 27 şefi de stat europeni nu au ajuns la un compromis, vineri, cu privire la bugetul plurianual al Uniunii Europene.

Președintele României,  Klaus Iohannis, a participat, în perioada 20-21 februarie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), la reuniunea extraordinară a Consiliului European dedicată negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual.

Portivit Administraţiei Prezidenţiale, discuțiile au avut ca bază propunerea revizuită de document de negociere (Negotiating-box), prezentată, în pregătirea reuniunii, de către Președintele Consiliului European, Charles Michel." Negocierile au fost intense, derulându-se, în runde succesive, atât în format plenar, cât și bilateral", se arată într-un comunicat al preşedinţiei.

 

„În ciuda eforturilor susținute pentru avansarea către un acord final asupra viitorului buget, nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menținerii diferențelor de abordare dintre statele membre care solicită un volum total al bugetului de 1,00% din Venitul Național Brut (VNB) al UE27 și statele membre care pledează pentru un buget mai ambițios. Discuțiile vor fi reluate, la o dată ulterioară, în perspectiva atingerii, cât mai curând posibil, a unui acord politic.

În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile Președintelui Consiliului European de a lua în considerare așteptările și sensibilitățile statelor membre în raport cu elementele noului buget și a reiterat aspectele de interes prioritar pentru România. În egală măsură, a transmis disponibilitatea României de a contribui, de o manieră constructivă, la efortul comun de avansare în direcția unui acord.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că volumul total al bugetului trebuie stabilit la un nivel suficient pentru a permite implementarea obiectivelor politice agreate la Summitul de la Sibiu și asumate de către toate statele membre prin Agenda Strategică. În acest context, Președintele României a pledat pentru o abordare echilibrată care să acomodeze, deopotrivă interesele specifice ale statelor membre, precum şi ale Uniunii în ansamblul său și care să permită demararea la timp a procesului de implementare.

Din perspectiva României, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța politicilor de coeziune și agricolă comună, argumentând rolul esențial al acestora pentru dezvoltarea și modernizarea întregii Uniuni. Președintele României a susținut că aceste două politici au o contribuție importantă la îndeplinirea noilor obiective asumate la nivel european, precum cele din domeniul digital și al schimbărilor climatice.

Președintele Klaus Iohannis a insistat pe necesitatea asigurării finanțării corespunzătoare a celor două politici în noul buget european, în sprijinul eforturilor de recuperare a decalajului de dezvoltare față de media Uniunii Europene. Pornind de la acest obiectiv, Președintele României a argumentat că țara noastră trebuie să beneficieze de alocări naționale substanțiale pentru aceste două politici.

În discuția bilaterală cu Președintele Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a reluat solicitările și argumentația aferentă pentru aspectele de interes pentru România, atât în termeni de alocări, cât și de condiții de implementare. În context, Președintele României a solicitat asigurarea unor condiții mai flexibile de implementare, care să faciliteze accesul la fondurile europene și, în același timp, să permită adaptarea finanțării la nevoile specifice de dezvoltare ale României.

În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea unei flexibilități sporite a transferului între fondurile aferente Politicii de Coeziune, menținerea regulii de dezangajare actuale, precum și menținerea nivelului de cofinanțare din actuala perioadă de programare. Totodată, referitor la Politica Agricolă Comună, Președintele României a susținut continuarea procesului de convergență externă a plăților directe, precum și creșterea nivelului alocărilor pentru dezvoltare rurală.

Pe parcursul derulării reuniunii extraordinare a Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a participat la o serie de reuniuni de coordonare, în diferite formate, respectiv cel al statelor membre susținătoare ale unei Europe ambițioase (statele prietene ale coeziunii), precum și la o reuniune cu grupul statelor membre net-contributoare la bugetul european”, se mai arată în comunicat..

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis