x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacţia Mirelei Vaida în privinţa legii mamelor promisă de Liviu Dragnea

Reacţia Mirelei Vaida în privinţa legii mamelor promisă de Liviu Dragnea

16 Mai 2019   •   12:57
Reacţia Mirelei Vaida în privinţa legii mamelor promisă de Liviu Dragnea

Mirela Vaida a vorbit, la un post de televiziune, despre legea promisă de Liviu Dragnea prin care mamele care primesc indemnizaţie vor avea voie să desfăşoare activităţi independente, drepturi de autor, agricultură, piscicultură, silvicultură, activităţi care nu implică îndepărtarea mamei de copil. 

''Mă bucur că proiectul acesta a prins contur și chiar să se finalizeze. Nu a rămas fără ecou și cei care mă urmăresc pe rețelele sociale au avut o mare importanță pentru că au contribuit la distribuirea mesajului meu. În acest moment mă confrunt cu foarte mult scepticisim pentru că foarte multă lume spune că e doar campanie electorală. Chiar și așa, pe mine mă interesează rezultatul. Că e campanie, că nu e, eu nu am cum să fac politică și nu vreau să fac politică în final. Eu chiar sunt mândră și abia aștept ziua în care să aud că a ieșit legea mamelor'', a spus Mirela Vaida, prezentă prin legătură telefonică, în cadrul jurnalului de știri, de la România TV.

×
Subiecte în articol: Mirelei Vaida