x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Record absolut de spectatori la Ziua Marinei 2018

Record absolut de spectatori la Ziua Marinei 2018

de Theodora Şutiu    |    16 Aug 2018   •   08:50
Record absolut de spectatori la Ziua Marinei 2018

Aproximativ 20.000 de persoane au asistat, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române, la festivităţi fiind prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Sărbătorea avut loc,  anul acesta, în premieră, în şapte oraşe din ţară. Câteva  mii de marinari militari români şi străini, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor au participat la eveniment.

 

După un scurt ceremonial militar de întâmpinare a persoanei oficiale, în acordurile Imnului Național, a fost ridicat Drapelul Național la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare fost ridicate Pavilionul, Geacul și Marele Pavoaz. Concomitent, au fost trase 21 salve de tun, tradiție care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare. Un vas din epoca romană a defilat pe Dunăre, în cadrul manifestărilor organizate de autorităţi cu prilejul evenimentului la Tulcea, iar la bord s-au aflat sportivi de performanţă ai clubului Danubius. „Zeul Neptun”  a venit din larg  şi a dat startul spectacolului naval, iar în deschidere, drapelele României, NATO şi cel al Uniunii Europene au fost purtate de ambarcaţiuni rapide, dar şi de un elicopter Puma Naval.

Incidente la Constanţa

Doi militari, unul american şi unul ucrainean, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Prima a avut nevoie de îngrijiri medicale o femeie, ofiţer în armata americană, aflată în Garda de Onoare, căreia i s-a făcut rău. Ea a mers la ambulanţă pentru ajutor medical. Al doilea incident s-a petrecut la scurt timp, de data aceasta fiind vorba despre un militar ucrainean, aflat şi el în dispozitivul Gărzii de Onoare. El a fost sprijinit de colegi şi dus spre ambulanţă. Niciunul dintre militari nu a fost în stare gravă, cel mai probabil făcându-li-se rău din cauza căldurii.

"Nu trebuie uitată resursa umană"

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a făcut declarații a făcut o serie de declaraţii legate de importanţa forţelor marine. " Forțele Navale se prezintă ca un organism aflat în plin proces de modernizare. Anul 2018, Anul Centenar, va fi unul de referință pentru Marina Română. Suntem în prim proces de selectare a câștigătorului proceselui de achizițe a corvetelor multifuncționale. Toate aceste programe pornesc de la dorința de a întări poziția de reacție imediată a Forțelor Navale. 2018 este cel de-al doilea an consecutiv în care Parlamentul și Guvernul au alocat aprobarea a 2% din PIB pentru Apărare", a spus el.

 

Ziua s-a încheiat cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, pe faleză, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor, pe traseul Poarta 1 Port Constanţa - Farul Genovez - Parcul Primărie şi Comandamentul Flotei.

 

Exerciţiile demonstrative s-au încheiat cu defilarea pe mare a Fregatei Regele Ferdinand care a simulat o manevră de apuntare în marş a unui elicopter Puma Naval.

×