x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Record de turişti pe litoralul românesc de 1 Mai

Record de turişti pe litoralul românesc de 1 Mai

de Elena Stan    |    05 Mai 2009   •   00:00

Cu ocazia deschiderii sezonului estival, potrivit Ministerului Turimului, pe litoral au fost circa 100.000 de turişti care au cheltuit între 8 şi 10 milioane de euro.



"Conform rapoartelor oficiale ale Poliţiei, în structurile clasificate de cazare de pe litoral au fost găzduiţi, în aceeaşi perioadă, între 46.000- 50.000 de turişti, iar încă 50.000 de turişti au preferat să-şi petreacă vacanţa în case de vacanţe, corturi, la rude şi prieteni etc.", potrivit Ministerului Turismului.

Datele au fost comunicate după ce preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat că pe litoral au fost cu 30% mai mulţi turişti decât în perioada similară a anului trecut, ajungând la peste 20.000. În legătură cu datele comunicate de MT, aceasta a spus că şi declaraţia ei cu privire la numărul turiştilor este bună. "Am înţeles că Poliţia a înaintat cifrele comunicate de ministerul Turismului potrivit cărora pe litoral au fost în jur de 100.000 de turişti. Eu am zis peste 20.000, care poate fi şi 40.000 şi 100.000. Au fost mulţi care au stat la apartamentele lor de vacanţă de pe litoral", ne-a explicat Corina Martin.

STATISTICILE LASĂ DE DORIT

Reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) ne-a explicat că ar fi imposibil să fi fost pe litoral de 1 Mai 100.000 de turişti. "Nu are cum să fi fost de 1 Mai pe litoral 100.000 de turişti, deoarece ar fi însemnat ca toate structurile de cazare să fie deschise. Numărul total al locurilor de cazare de pe litoral este de 116.853, iar cei 100.000 de eventuali turişti ar fi ocupat aproape în totalitate aceste locuri. Sunt date neverificate, deoarece n-au fost deschise nici măcar jumătate din structurile de cazare. 100.000 de turişti ar fi însemnat ca litoralul să fie arhi-plin, ca vara, ceea ce nu s-a întâmplat", ne-a declarat Dragoş Răducanu, reprezentant FPTR. Mai mult, acesta ne-a spus că statistica în turism lasă mult de dorit. "1 Mai este o Sărbătoare a Tinerilor, este o supapă de refulare a acestora prin petrecerile care se ţin lanţ şi prin cantitatea enormă de băutură care se consumă cu această ocazie. Acest gen de turism nu are legătură cu turismul clasic pe litoral", a spus Dragoş Răducanu.

×
Subiecte în articol: observator turişti litoral