x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Redacţia Jurnalului Naţional – binecuvântată de PS Vincenţiu Ploieşteanu

Redacţia Jurnalului Naţional – binecuvântată de PS Vincenţiu Ploieşteanu

de Luminita Ciobanu    |    01 Noi 2011   •   10:21
Redacţia Jurnalului Naţional – binecuvântată de PS Vincenţiu Ploieşteanu

Prea Sfintia Sa Vincentiu Ploiesteanu, Intaistatatorul Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit astazi slujba de sfestanie, binecuvantand astfel redactia Jurnalului National, care s-a mutat de curand intr-un nou sediu, situat pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti. Precum se stie, slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apa sfintita a celor prezenti si a spatiilor de locuit ori a birourilor precum si rugaciuni pentru ocrotire si pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce locuiesc ori isi desfasoara activitatea in spatiul binecuvantat.

×