x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regele Mihai a murit. Guvernul a anunțat care vor fi zilele de doliu național

Regele Mihai a murit. Guvernul a anunțat care vor fi zilele de doliu național

05 Dec 2017   •   23:27
Regele Mihai a murit. Guvernul a anunțat care vor fi zilele de doliu național

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu naţional pentru decesul Regelui Mihai I, în 14, 15 şi 16 decembrie, au declarat surse oficiale pentru AGERPRES.

Conform surselor citate, datele celor trei zile de doliu naţional au fost stabilite marţi seară într-o întâlnire desfăşurată la Guvern, la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii guvernamentale şi cei ai Casei Regale.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis marţi seară AGERPRES, reprezentanţii Guvernului şi cei ai Casei Regale au avut marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare a instituţiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naţionale în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite activităţile, calendarul şi detaliile tehnice privind desfăşurarea funeraliilor naţionale. Din partea Guvernului, la întâlnire au participat reprezentanţi ai SGG, MAE, MApN, MAI şi MFP.

Premierul Mihai Tudose a transmis marţi un mesaj de condoleanţe, în care arată că Regele Mihai I a fost "un model de moralitate şi demnitate pentru români".

"Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate şi demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simţi mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificaţie deosebită pentru naţiunea noastră. Amintirea Majestăţii Sale va rămâne mereu vie. Condoleanţe Casei Regale a României, vă suntem alături şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Tudose pe Facebook.

Fostul suveran al României Mihai I a murit marţi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală.

Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: regele mihai a murit