x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regizorul Alexandru Darie, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Regizorul Alexandru Darie, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

22 Sep 2019   •   15:35
Regizorul Alexandru Darie, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Regizorul Alexandru Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Cimitirul Bellu, în prezenţa a numeroşi colegi, apropiaţi şi membri ai familiei artistului.

Slujba de înmormântare a fost oficiată la capela cimitirului de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.

Un detaşament al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” a prezentat onorul şi a executat trei salve cu cartuşe de manevră.

Actorul Marian Râlea a deplâns, după ceremonie, pierderea unui „mare regizor”, care „deţinea magia scenei”.

„Am pierdut un mare regizor, un om extraordinar. El deţinea magia scenei ca să creeze oricând miracolul. Prea devreme, prea devreme! E o mare nenorocire! A ţinut Teatrul Bulandra 17 ani. Nu e o glumă. Păcat că din arta noastră sau din meseria noastră nu rămâne mai nimic. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat actorul.

Şi actorul Cristian Şofron, directorul Teatrului Odeon, a mărturisit după ceremonie că este „foarte speriat”, pentru că nu ştie cum va fi viaţa „fără Ducu”.

„Mi-e greu să vorbesc de Ducu, pentru că sunt foarte speriat. Nu ştiu cum va fi viaţa noastră, viaţa mea fără el. Ca artist l-am văzut cu toţii, îl ştim, într-adevăr poate e unul dintre cei mai importanţi regizori pe care i-am avut. Iată că vorbesc deja la trecut, deşi spectacolele lui vor rămân probabil în mintea multora dintre noi”, a afirmat actorul.

El a spus că se consideră „unul dintre cei favorizaţi”, deoarece îl cunoştea „de foarte mult timp”.

„Am făcut facultatea împreună, am făcut armată împreună, am fost repartizaţi împreună alături de Maria Miu la Oradea, unde am făcut, cred eu, nişte spectacole minunate, despre care şi astăzi se vorbeşte. Sunt mândru că l-am cunoscut. Mi-e greu, încă o dată spun, să-mi închipui cum vom trăi fără el”, a mai spus Cristian Şofron.

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic „Fundeni”, la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului „Bulandra” din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul „Steaua Solidarităţii Italiene” în grad de Cavaler şi cu gradul de „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”, acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alexandru darie cimitirul bellu