x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Remus Pricopie: Sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere

Remus Pricopie: Sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere

de Agerpres    |    17 Feb 2014   •   18:54
Remus Pricopie: Sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, susţine că simulările şi evaluările pe parcursul anului şcolar permit creşterea performanţei şi a calităţii sistemului de învăţământ.

"Aceste simulări şi evaluări pe parcurs, desfăşurate pe baza unor proceduri standard la nivel naţional, sunt extrem de importante şi de necesare. Ele reprezintă o radiografie a sistemului de învăţământ, oferă rezultate comparabile şi permit acţiunea pe două paliere. Pe de o parte, profesorii vor avea posibilitatea să intervină din timp, prin mijloace specifice, pentru a remedia problemele punctuale şi a îmbunătăţi rezultatele finale. Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale va dispune de un tip de feed-back care îi va permite să introducă mai multă coerenţă în politicile educaţionale şi să crească performanţa şi calitatea sistemului de învăţământ", afirmă Pricopie, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al MEN.

Potrivit ministrului Educaţiei, "în acest semestru, pe lângă activităţile curente, cunoscute deja de către elevi, părinţi şi profesori, sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere".

"Este vorba despre evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care va avea loc în luna mai, despre simularea Evaluării Naţionale prin care elevii clasei a VIII-a vor trece în luna februarie şi despre simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, care va avea loc în martie, în paralel cu simularea, cunoscută deja, în cazul elevilor clasei a XII-a", precizează ministrul.

"Sunt convins că dăruirea şi responsabilitatea tuturor celor implicaţi în organizarea şi derularea acestor activităţi vor fi, ca de fiecare dată, la cote maxime şi, cu o bună coordonare, rezultatele vor fi foarte bune", mai afirmă ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe marţi cu proba scrisă la Limba şi literatura română, urmată miercuri de simularea la Matematică, iar joi de cea la Limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.

Potrivit calendarului simulărilor aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, rezultatele vor fi afişate pe 7 martie. 

×