x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Respect, Traian Berbeceanu”, protest împotriva reţinerii comisarului şef, Traian Berbeceanu

“Respect, Traian Berbeceanu”, protest împotriva reţinerii comisarului şef, Traian Berbeceanu

de Petru Zoltan    |    28 Oct 2013   •   17:49
“Respect, Traian Berbeceanu”, protest împotriva reţinerii comisarului şef, Traian Berbeceanu

Peste 200 de persoane s-au adunat duminică după-amiază în faţa sediului DIICOT Hunedoara, din Deva, pentru a protesta împotriva reţinerii comisarului şef, Traian Berbeceanu. Oamenii au venit cu pancarte pe care scria: “Respect, Traian Berbeceanu”  “Traian Berbeceanu nu este un pericol pentru ordinea publică. Eliberaţi-l!”, “Vrem probe, nu vorbe! Vrem respect, nu dispreţ!”, “Vrem dreptate, libertate, NU abuzuri şi minciună!”, “Eliberaţi-ne comisarul!”, “Traian Berbeceanu = integritate, onestitate, linişte”.

Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism, fiind acuzat că a protejat o grupare infracţională suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere. Până în prezent, prejudiciul calculat de procurori este de 3,5 milioane lei. În schimb, comisarul şef Traian Berbeceanu a făcut publică o scrisoare în care susţine că este victima procurorilor şi a serviciilor secrete, care au vrut să scape de el.  “De circa un an de zile, relaţiile cu unii procurori DIICOT din cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia s-au deteriorat în mod grav, activităţile desfăşurate fiind puternic perturbate şi performanţele afectate negativ”, susţine Berbeceanu.

×
Subiecte în articol: Traian Berbeceanu