x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reţeta: note bune, teste şi ziare la micul dejun

Reţeta: note bune, teste şi ziare la micul dejun

de Eugenia Mihalcea    |    14 Noi 2008   •   00:00
Reţeta: note bune, teste şi ziare la micul dejun

Aproximativ 1.000 de români studiază în America în acest an universitar. Cei care vor să ajungă la facultate în SUA în 2009 trebuie să ştie că instituţiile americane acceptă dosarele de admitere în perioada decembrie-februarie.

Ştiinţe exacte la Princeton, studii după program unicat într-unul dintre cele mai mari campusuri din lume la Brown, facultate într-o instituţie exclusiv pentru fete la Wellesley College sau pe urmele preşedintelui ales al Americii, Barack Obama, la Columbia. Pentru toate acestea este nevoie de note bune, dar şi de implicare în viaţa şcolii, de multă curiozitate şi de răsfoit de ziare dimineaţa.

Patru dintre cele mai bune universităţi americane şi-au prezentat oferta miercuri seară, în faţa a zeci de liceeni atât din Bucureşti, cât şi din provincie, în cadrul întâlnirilor organizate de Comisia Fulbright din România.

Liceenii interesaţi să urmeze cursurile universitare în Statele Unite ale Americii au aflat de la reprezentanţii celor patru instituţii de învăţământ superior că nu este suficient să aibă note bune şi rezultate remarcabile la testele standard.

Universităţile americane, aflate printre primele 100 din lume, nu caută la un candidat numai aspectele “intelectuale” sau scorurile ridicate la testele SAT (SAT I: test de raţionament, care evaluează capacităţile de raţionare verbală şi matematică, respectiv SAT II: test pe subiecte, care estimează cunoştinţele în domenii specifice) şi TOEFL (Test of English as a Foreign Language). Este obligatoriu însă ca toţi cei care doresc să facă facultate în SUA să treacă aceste teste cu un punctaj foarte bun.

ESEUL DE PREZENTARE
În plus, americanii spun că ei se uită cu atenţie după persoanele pe care şi le doresc în campusurile lor. Analizează cursurile suplimentare pe care le-a ales fiecare licean în timpul şcolii, comentariile profesorilor din scrisorile de recomandare pe care le solicită şi nu numai.
“Nu vrem numai tineri deştepţi, ci persoane inteligente, care fascinează cu ideile lor şi care pun cele mai multe întrebări la ore”, a precizat reprezentantul Universităţii Columbia din New York.

Pe de altă parte, un alt punct de care se ţine cont în mod deosebit în dosarul de admitere la universităţile americane este eseul de prezentare. “Puteţi scrie despre voi, despre familiile voastre, ce faceţi voi, ce cluburi frecventaţi, la ce activităţi participaţi, dacă lucraţi la ziarul şcolii etc.”, a completat reprezentantul Columbia.

Responsabilii cu admiterea spun că tinerii pot scrie inclusiv ce cărţi citesc – în afară de cele pentru şcoală şi de Harry Potter –, ce ziare urmăresc şi la ce show-uri tv se uită, pentru că, pentru ei, este foarte important ca viitorii studenţi să fie nişte persoane informate.

BURSE TOTALE SAU PARŢIALE
În ceea ce priveşte ajutorul financiar, chiar dacă tinerii români nu pot aplica pentru credite, precum colegii lor americani, ei pot beneficia de diverse tipuri de burse. Astfel, candidaţii sunt sfătuiţi să trimită, o dată cu dosarul de admitere, şi formularul pentru ajutor financiar. Ei trebuie să precizeze veniturile familiei, dar şi economiile de care dispun. Pentru cei interesaţi există burse totale, dar şi parţiale – prin care li se oferă joburi pe timpul verii sau pe tot parcursul anului în campus, pentru a-şi putea plăti studiile.

Tinerii care vor să obţină mai multe informaţii despre universităţile americane, şi despre modalitatea de admitere se pot adresa Comisiei Fulbright din Bucureşti. Centrul oferă informaţii despre sistemul de învăţământ din America, despre universităţi şi colegii, care este modalitatea de admitere, care sunt costurile de studiu. Informaţiile se pot afla în cadrul unor şedinţe de grup sau al unor şedinţe individuale.

În şedinţele de grup se dau răspunsuri la întrebările mai generale cu privire la posibilităţile de a studia în SUA. Cei care vorsă participe trebuie să meargă la centru, să se înscrie, sau să trimită un e-mail la office@fulbright.ro. Şedinţele sunt gratuite.

 

Cele mai bune universităţi din SUA

Instituţia de învăţământ  Adresa web      Taxa anuală
Universitatea Harvard   www.harvard.edu         30.275 de dolari
Universitatea Yale         www.yale.edu  33.030 de dolari
Institutul Tehnologic California   www.caltech.edu          29.940 de dolari
Universitatea din Chicago          www.uchicago.edu       33.336 de dolari
Institutul Tehnologic Massachusetts       www.mit.edu    33.600 de dolari
Universitatea Columbia www.columbia.edu       30.260 de dolari
Universitatea din Pennsylvania   www.upenn.edu           35.916 de dolari
Universitatea Princeton www.princeton.edu      33.000 de dolari
Universitatea Duke       www.duke.edu             34.335 de dolari
Universitatea Brown     www.brown.edu           30.672 de dolari

Sursa: Quacquarelli Symonds, 2008

×
Subiecte în articol: scoala dolari universitatea