x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Revoltă la Copşa Mică

Revoltă la Copşa Mică

de Alexandru Boariu    |    13 Iun 2008   •   00:00
Revoltă la Copşa Mică

PROTEST • Patru sute de muncitori de la Sometra refuză să mai intre În fabrică
Salariaţii de la Sometra Copşa Mică au reuşit ceea ce nu reuşesc de ani în şir autorităţile române, şi anume, să oprească activitatea celui mai mare poluator din România şi chiar din Europa.



PROTEST • Patru sute de muncitori de la Sometra refuză să mai intre În fabrică
Salariaţii de la Sometra Copşa Mică au reuşit ceea ce nu reuşesc de ani în şir autorităţile române, şi anume, să oprească activitatea celui mai mare poluator din România şi chiar din Europa.

Patru sute din cei 1.080 de salariaţi de la SC Sometra Copşa Mică refuză să mai intre în fabrică, în semn de protest faţă de salariile de mizerie cu care sînt plătiţi şi de condiţiile grele de muncă. Ieri şi alaltăieri, aceştia şi-au lăsat legitimaţiile de serviciu la poartă şi au refuzat să mai intre în societate.

SALARII DE MIZERIE. În aceste condiţii, managerii de la Mytilineos Holding – proprietarul societăţii – au fost nevoiţi să oprească activitatea. "Protestul este unul spontan şi este motivat de faptul că proprietarii refuză să ne mărească salariile, care, în comparaţie cu munca grea pe care o prestăm, sînt de mizerie", ne-a declarat liderul sindicatului de la Sometra, dl Florentin Pop. Acesta a ţinut să precizeze că, totuşi, pentru mitingul pe care l-au organizat miercuri şi joi în centrul oraşului, sindicatul a avut toate aprobările necesare din partea Poliţiei, Jandarmeriei şi Primăriei.

GRECII, ÎN ŞEDINŢĂ. Într-adevăr, deşi condiţiile în care lucrează sînt deosebit de dure, mediul fiind poluat cu substanţe desebit de nocive – bioxid de sulf, plumb, cadmiu etc. – salariile de încadrare ale majorităţii angajaţilor de la Sometra sînt între 7 şi 8,5 milioane de lei vechi.

Cu sporurile de vechime, de toxicitate, de noapte, de sîmbătă, duminică etc., salariile ajung la circa 16 milioane de lei vechi. "În condiţiile în care în ultimii ani toate preţurile au crescut, inclusiv la alimente, noi solicităm o creştere a salariului cu cel puţin 10 milioane de lei, pentru a putea trăi în condiţii decente", ne-a spus liderul de sindicat Florentin Pop. Am încercat să aflăm şi opinia conducerii de la Sometra. Dar, aşa cum se întîmplă de doi ani, de cînd încercăm să vorbim cu aceştia, grecii de la Mytilineos Holding erau "în şedinţă", după cum ne-a comunicat şefa de cabinet a directorului general, Dimitrios Samaras. "Nu aveţi decît să reveniţi după ce se termină şedinţa", ne-a declarat doamna secretară. Desigur, am mai încercat de cîteva ori, dar, "ghinion", pînă la închiderea ediţiei, managerii de la Sometra erau tot în şedinţă.

Coincidenţă

În zilele de 9 şi 10 iunie, la Sibiu şi la Mediaş a avut loc un simpozion intitulat "Copşa Mică – fabrica de poluare a Europei?", organizat de Academia Evanghelică din Transilvania, în colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor din România şi Primăria Municipiului Mediaş. Reprezentanţii conducerii de la Sometra au refuzat să participe la aceste dezbateri. Cu acest prilej, a fost adoptată "Declaraţia de la Mediaş", semnată de toţi participanţii, în care se arată că proprietarii de la Sometra refuză orice colaborare cu organizaţiile locale, întreaga lor activitate fiind total lipsită de transparenţă, în condiţiile în care fabrica poluează întreaga zonă, cu substanţe extrem de nocive – bioxid de sulf, plumb, cadmiu etc. – şi nu-şi realizează investiţiile de mediu la care s-a angajat prin contractul de privatizare.

×
Subiecte în articol: verde! sometra