x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Revoluţionarii au depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor care au clasat dosarul Revoluţiei

Revoluţionarii au depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor care au clasat dosarul Revoluţiei

23 Noi 2015   •   13:20
Revoluţionarii au depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor care au clasat dosarul Revoluţiei
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Peste 50 de revoluţionari au depus, luni, plângere la Parchetul General împotriva rezoluţiei procurorilor de a clasa dosarul Revoluţiei.

"Întreaga Asociaţie (21 Decembrie, n.r.) vine astăzi să depună plângere împotriva rezoluţiei dată de cei patru procurori ai Secţiei Parchetelor Militare, este o procedură normală. Cerem redeschiderea dosarului pe infracţiunile pe care eu l-au închis, fapte contra umanităţii cum sunt încadrate în noul Cod de procedură", a declarat luni, la sediul Parchetului, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş.

El a spus că argumentele cuprinse în plângere sunt aceleaşi cu cele aduse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în mai multe decizii date în ultimii ani.

"Motivarea lor (procurorilor, n.r.) este o motivare aşa cum li s-a cerut. Întotdeauna când s-au dat rezoluţii de neîncepere în acest dosar au fost pe comandă politică. Li s-a cerut într-un anumit fel, au dat-o aşa cum li s-a cerut, este extrem de subţire motivarea, nu stă în picioare de niciun fel, din nou se vede că ei nu cunosc dosarul şi nici părţile din dosar. Ei vorbesc de 700 de morţi, în realitate avem peste 1.200 de morţi la Revoluţie, ei vorbesc de aproximativ 4.000 de răniţi şi reţinuţi, în realitate victimele în dosarul Asociaţiei 21 Decembrie, 11/P/2014, sunt peste 8.000 de victime", a spus Teodor Mărieş.

El a precizat că plângerea în numele Asociaţiei a fost depusă în urmă cu două săptămâni, când a fost primită motivarea procurorilor, însă membrii Asociaţiei vin şi personal şi depun plângere în nume propriu, pentru că fiecare, individual, este parte în acest dosar.

"Aproximativ 200 de urmaşi de eroi au mai depus plângere, şi în acest rând care s-a format astăzi există urmaşi de eroi martiri, inclusiv urmaşii care sunt în Asociaţia 21 Decembrie", a mai arătat Mărieş.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

×