x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezerva de aur a României va fi repatriată

Rezerva de aur a României va fi repatriată

24 Apr 2019   •   14:22
Rezerva de aur a României va fi repatriată

Aurul României va fi repatriat! Vorbim despre rezerva de 103,7 tone de aur, care se află acum la Londra. Valoarea estimată a aurului României este de 3,8 miliarde de euro.

Camera Deputaţilor a decis ca lingourile de metal preţios să ajungă înapoi în ţară, unde ar urma să rămână în grija BNR. 

„Lumea trebuie să înțeleagă cu ce scop a fost trimisă rezerva de aur a României la Londra. Când a plecat în perioada 1999-2002, Isărescu a zis că aurul pleacă temporar. România nu a putut folosi aurul în timpului crizei din 2009-2011. Folosirea aururului nu înseamna vânzarea aurului, ci micșorarea dobânzii la care se putea împrumuta România”, a declarat economistul Lucian Isar.

„Aurul stând la Londra, primește acea dobândă la aur. Începând cu anul 2006, domnul Isărescu a semnat o normă internă prin care România nu mai primește dobândă la aur, așa cum primesc celelalte țări. (...) Aici apare problema cu repatrierea și cu auditul fizic la aur, care nu s-a mai efectuat din 2017. Auditul arată că aurul României (fiecare lingou are un număr de serie), a  fost folosit fără ca România să primească dobândă la aur”, a precizat economistul. Antena 3

×
Subiecte în articol: rezerva de aur romania repatriata