x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

07 Mar 2008   •   00:00
Romania in 5 minute

PICHET. Aproximativ 200 de siderurgişti, membri ai Sindicatului Solidaritatea, au pichetat ieri intrarea principală în combinatul gălăţean Arcelor Mittal. Sindicaliştii solicită indexarea fondului de salarii cu 25%, ceea ce ar însemna câte 275 de lei în plus la salariu pentru fiecare din cei 13.700 de siderurgişti. Ei mai vor şi majorarea de la 25% la 50% a plăţilor acordate pentru munca în week-end.

Agresiune - 10:36

 

 

Deva. Un vagon încărcat cu motorină a fost oprit în Gara Deva, după ce angajaţii au observat scântei la sistemul de frânare.

Harghita. Un funcţionar al Primăriei din Păuleni Ciuc a fost bătut de un consătean nemulţumit că nu poate închiria căminul cultural.

 

 

Explozie - 10:41

 

 

Accident. Un autotren ce transporta la Cluj 20 de tone de pulpe de pui s-a răsturnat ieri pe drumul E81, într-o curbă deosebit de periculoasă de pe Culmea Mese¾ului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Nu au existat victime în urma accidentului.

Craiova. O persoană a murit, iar alta a fost rănită ieri după ce un tub de oxigen a explodat în fabrica de oxigen a Electroputere Craiova. Rănitul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, având arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. (Mihai Gavrilă)

 

 

PICHET. Aproximativ 200 de siderurgişti, membri ai Sindicatului Solidaritatea, au pichetat ieri intrarea principală în combinatul gălăţean Arcelor Mittal. Sindicaliştii solicită indexarea fondului de salarii cu 25%, ceea ce ar însemna câte 275 de lei în plus la salariu pentru fiecare din cei 13.700 de siderurgişti. Ei mai vor şi majorarea de la 25% la 50% a plăţilor acordate pentru munca în week-end. (D.M.)

 

 

 

Cluj-Napoca - Conductă de gaze spartă de muncitori

O conductă de gaze s-a spart ieri în Piaţa Mărăşti din municipiul Cluj-Napoca, la faţa locului deplasându-se mai mulţi pompieri, iar circulaţia pe Strada Dorobanţilor, unde s-a produs incidentul, a fost restricţionată. Prefectul judeţului Cluj, Călin Platon, a declarat că respectiva conductă a fost spartă de un excavator, iar pericolul nu este mare, pentru că ţeava este în aer liber.

 

 

 

Suceava - A furat dalele din digul unui râu

Un tânăr din Preuteşti, judeţul Suceava, este cercetat penal după ce a distrus amenajarea albiei unui pârâu pentru a-şi pava curtea cu dalele dislocate, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava, Bogdan Cornaci. Lui Petrică Marian I. i-au fost întocmite actele premergătoare pentru furt, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

 

 

 

Craiova - Elev bătut în şcoală de doi colegi

Un elev în vârstă de 15 ani de la un liceu din Craiova a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu, după ce a fost bătut de doi colegi mai mari în incinta unităţii şcolare unde învaţă. În timpul altercaţiei, adolescentul de 15 ani a fost împins într-un geam, care s-a spart şi i-a provocat răni pe faţă, astfel că băiatul a mers la spital, fără a necesita internarea. Agresorii au fost amendaţi cu câte 200 de lei, cercetările fiind continuate pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe. (Mihai Gavrilă)

 

 

 

Perchezitie - Armele celor din Sinteşti, verificate

Poliţiştii ilfoveni au percheziţionat ieri casele din Sinteşti aparţinând celor suspectaţi că ar fi fost implicaţi în scandalul dintre două familii de romi de săptămâna trecută, urmând să ridice toate armele de foc găsite, deţinute legal sau ilegal, pentru a le expertiza. Poliţiştii vor astfel să afle ce arme au fost folosite în scandalul de săptămâna trecută dintre două familii de romi din localitate, izbucnit din cauza refuzului unor copii de a se căsători, conform aranjamentului părinţilor. În urma altercaţiei, 13 persoane care prezentau plăgi împuşcate s-au prezentat la Spitalul Bagdasar.

 

 

 

Dolj - Donator de organe la 6 ani

O echipă de medici de la Spitalul Fundeni a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde a prelevat, în noaptea de miercuri spre joi, ficatul unui copil de 6 ani aflat în moarte clinică, organul urmând să fie donat unui adolescent. Andrei Bunea (6 ani) a fost internat la 3 martie la Spitalul Judeţean din Craiova, fiind rănit după ce a căzut dintr-un pom. Deşi medicii au luptat pentru a-i salva viaţa, micuţul a intrat în moarte clinică. Acesta este al doilea caz în interval de două săptămâni în care părinţii sunt de acord ca organele unui copil, tot de 6 ani, să fie donate. (Mihai Gavrilă)

 

 

 

 

Posturile sunt ocupate greu

Nu este prima dată când candidaţii nu reuşesc să treacă de filtrul CSM, la concursul de la 22 martie 2007, organizat tot pentru ocuparea acestor posturi, nefiind, de asemenea, nici un câştigător. Şi au fost 17 candidaţi. Potrivit legii, promovarea în funcţia de judecător la instanţa supremă se face dintre persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare; nu au fost sancţionate disciplinar; s-au remarcat în activitatea profesională; au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 12 ani. (Violeta Fotache)

 

 

 

 

Terenul alunecă mai lent

Alunecarea de teren de la halda de steril Panga Nord din localitatea Mateeşti, judeţul Vâlcea, care pune în pericol casele oamenilor din satul Turceşti şi cursul pârâului Tărâia, a avansat mult mai puţin în cursul nopţii de miercuri spre joi în comparaţie cu zile trecute. Angajaţi ai ISU “General Magheru” (ISU) Vâlcea se aflau în zonă ieri şi, împreună cu localnici şi reprezentanţi ai societăţii miniere, continuau evacuarea anexelor din cea de-a opta gospodărie care aparţine familiei Adrian Golescu.

 

 

 

Buzau - Lăsată să moară în holul spitalului

O femeie de 54 de ani din comuna buzoiană Verneşti a murit pe holul Spitalului Judeţean Buzău după ce aproape trei ore nici un medic nu a consultat-o. Tragedia s-a petrecut zilele trecute, când femeia a fost adusă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Autorităţile buzoiene din sănătate spun că medicul de gardă era ocupat cu un alt caz grav şi dau vina pe lipsa personalului. Rudele victimei au făcut plângere la Colegiul Medicilor, dar şi la Poliţie, iar Raed Arafat secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, a anunţat declanşarea unei anchete. (Mihai Bunăziua)

×
Subiecte în articol: observator craiova judeţean