x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "România în care se poate", o campanie "La ordinea zilei"

"România în care se poate", o campanie "La ordinea zilei"

01 Iun 2015   •   22:29
"România în care se poate", o campanie "La ordinea zilei"

Echipa emisiunii "La Ordinea zilei" a început azi campania . Dana Grecu a spus în debutul emisiunii de luni seară că nu mai vrea să prezinte doar boli ale sistemului, boli ale ţării, boli ale noastre, ca naţie.

"România este ţara în care se mai întâmplă şi lucruri remarcabile. Nu toata lumea plânge de neputinţă. Campania este dedicată oamenilor care se zbat şi răzbesc şi despre care nu ştim. E dedicată nouă, tuturor. Ne face bine la inimă şi la conştiinţă. Aşteptăm de la dvs. să ne spuneţi cât de buni sunteţi în ce faceţi şi cum aţi schimbat faţa unei idei, a unei case, a unei şcoli, a unei afaceri, a unui spital, a unui oraş, faţa acestei ţări", îndeamnă Dana telespectatorii Antenei 3.

Iar primul exemplu de "lucru care se poate" este cel al Spitalului de Urgenţă din Moineşti, judeţul Bacău. Într-un oraş în care îşi duc viaţa puţin peste 20 de mii de oameni şi în care a fi salariat este un ditamai luxul, e un spital din care medicii nu vor să plece, în care bolnavii se simt respectaţi, în care dotările depăşesc cu mult pe cele din unele spitale din Capitală şi lipsa banilor nu este un slogan de ucis orice urmă de speranţă.

Aşadar, dacă sunteţi sau aţi fost implicat într-un proiect care demonstrează că şi în România se pot face lucruri remarcabile sau cunoaşteţi oameni cu iniţiativă şi mai ales cu viziune care au schimbat faţa comunităţii de care aparţin, daţi-ne de veste pe pagina oficială de Facebook a emisiunii: www.facebook.com/LaOrdineaZilei.

 

×