x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România în cinci minute

România în cinci minute

02 Iul 2008   •   00:00
România în cinci minute

VIZITĂ. Treisprezece copii, cu vîrste cuprinse între 7 şi 14 ani, din Bucureşti, Constanţa, Argeş şi Giurgiu, sînt în aceste zile oaspeţi la Parlamentul European, după ce au cîştigat un concurs de desene intitulat "Europa şi copiii", organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

VIZITĂ. Treisprezece copii, cu vîrste cuprinse între 7 şi 14 ani, din Bucureşti, Constanţa, Argeş şi Giurgiu, sînt în aceste zile oaspeţi la Parlamentul European, după ce au cîştigat un concurs de desene intitulat "Europa şi copiii", organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

14:56 - PROTEST

POIANA MARE. 30 de salariaţi ai Spitalului de Neuropsihiatrie au protestat ieri în curtea ASP Dolj, supăraţi că au fost mutaţi la altă secţie.

GALAŢI. Circulaţia feroviară între Tecuci şi Bîrlad a fost blocată ieri cîteva ore, după ce un tir s-a răsturnat peste calea ferată.

15:01 - GREVĂ

CONSTANŢA. Cei 500 de salariaţi ai Terminalului de Containere din Portul Constanţa Sud, cea mai mare companie portuară specializată în operarea mărfurilor containerizate din bazinul Mării Negre au fost ieri în grevă de avertisment, din cauza eşuării negocierilor pentru majorarea salariilor.

SIBIU. Un bebeluş de o zi a fost predat Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu după ce a fost găsit luni seară abandonat sub un pod din Parcul Sub Arini. Potrivit medicilor, băieţelul se află într-o stare clinică bună, deşi se pare că a fost născut cu o zi înainte de a fi găsit abandonat. (Dan Tomozei)

DISTRIGAZ SUD - Cerere nouă de scumpire a gazelor
Distrigaz Sud va cere la 1 octombrie Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) o nouă majorare a tarifelor la gazele naturale cu circa 20%, deoarece gazele naturale de import vor continua să crească de la nivelul actual de 480 de dolari pe 1.000 de metri cubi pînă la circa 620 de dolari pe 1.000 de metri cubi. "Vom continua să avem pierderi şi vom cere recuperarea acestora", a spus Bernard Arnaud (foto), directorul general al Distrigaz Sud. (D.I.)

BAIA MARE - Cherecheş a demisionat din PD-L
Prim-vicepreşedintele PD-L Maramureş, Corin Cherecheş, a demisionat ieri din partid şi a anunţat că se retrage din viaţa politică, motivîndu-şi decizia doar cu faptul că vrea să renunţe la orice "haină politică", informează Mediafax. El nu a dorit să dea mai multe informaţii despre activitatea pe care o va desfăşura în perioada următoare, precizînd însă că nu va candida pentru un post de parlamentar. Cherecheş a candidat la alegerile locale din iunie la Primăria Baia Mare, el remarcîndu-se prin clipul electoral în care apare un copil într-o cadă şi îndeamnă "Corine, hai să facem Baia Mare!".

BACALAUREAT: Candidaţii, pedepsiţi pentru copiuţe
Aproape 100 de elevi din întreaga ţară au fost eliminaţi ieri de la bacalaureat, după ce au fost prinşi că încercau să copieze. “La nivel naţional, au fost eliminaţi 98 de elevi care au fost prinşi copiind. Cei mai mulţi au fost din Bucureşti, 27, alţi 13 în judeţul Alba, nouă în Galaţi şi şase în Argeş”, a declarat Mihaela Suciu. Candidaţii excluşi nu mai pot participa la probele următoare.


ARGEŞ - Poliţişti în proces cu un magistrat
Primul termen în procesul intentat de judecătoarea Elena Turcu, preşedinta Secţiei penale a Tribunalului Dîmboviţa, împotriva a trei poliţişti de la IPJ Dîmboviţa, pe care îi acuză de abuz în serviciu, cercetare abuzivă şi reţinere ilegală, a avut loc ieri la Curtea de Apel Piteşti. În primăvara anului 2007, magistrata a fost implicată într-un scandal în trafic, motiv pentru care a fost testată cu aparatul etilotest, reieşind că se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Elena Turcu a reuşit să scape de condamnare după ce a reclamat că recipientele în care s-au luat probe nu au fost conforme cu standardul. Magistrata i-a acţionat imediat în judecată pe agenţii care au pus-o să sufle în etilotest. (E. Cristea)

ORADEA - Tramvai deraiat în centrul oraşului
Un tramvai a deraiat ieri-dimineaţă în cel mai mare cartier din municipiul Oradea, iar în urma accidentului două femei au fost rănite uşor, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean. Potrivit martorilor, tramvaiul a ieşit în viteză de pe şine, balansîndu-se şi riscînd să se răstoarne, dar s-a oprit înainte să intre în alte autovehicule care circulau în apropiere sau în grupurile de oameni din staţii. (Teodora Ivan)

CAPITALĂ - Tîlhărită în plină stradă
O femeie a ajuns la spital ieri, după ce a fost lovită în cap de un tînăr care a atacat-o la ieşirea din sediul unui bănci de pe Calea Moşilor din Capitală. Potrivit anchetatorilor, agresorul – Marius Pandele (24 de ani) – a atacat-o pe femeie şi i-a furat aproximativ 9.000 de lei. Poliţiştii care erau în zonă au reuşit să-l prindă pe tînăr după ce l-au urmărit aproximativ un kilometru. Femeia a fost lovită puternic la cap, în urma loviturii primite, rănindu-se şi în cădere de asfalt. Aceasta a fost transportată la spital de un echipaj al Poliţiei.

NEAMŢ - Violatorul fetiţei a primit mandat
Adrian Fasolă, de 19 ani, presupusul violator al fetiţei de 11 ani din Piatra Şoimului, faptă în urma căreia minora a rămas însărcinată, a primit mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, după ce magistraţii Curţii de Apel Bacău au admis recursul formulat de procurorii nemţeni la decizia Tribunalului Neamţ. Poliţiştii îl caută însă pe Adrian Fasolă de o lună, de cînd ancheta era în faza de audiere a învinuitului.

DOLJ - Funcţionari de la Finanţe, la judecată
Procurorii anticorupţie au trimis ieri în judecată 36 de funcţionari ai Direcţiei Finanţelor Publice Dolj. Aceştia sînt implicaţi în dosarul returnărilor ilegale de TVA, prejudiciind statul cu 30 milioane de euro. Funcţionarii au avizat mai multe procese-verbale prin care s-a propus rambursarea ilegală a TVA-ului pentru mai multe societăţi din Dolj, care erau controlate de Genică Boerică (foto) şi Samir Sprînceană. Autorităţile au pus sechestru pe bunurile celor 36 de inculpaţi.

NEGOCIERI - Soluţii pentru serviciul 112
Companiile Romtelecom şi HP România au fost selectate să furnizeze soluţii de captare şi localizare a apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoane mobile la numărul 112, valoarea celor două contracte urmînd să se încadreze în limita a 11 milioane de lei. "Negocierile cu cele două companii au început şi, dacă ne vom încadra în suma stabilită la suplimentarea bugetului STS, respectiv 11 milioane de lei, în cel mult o săptămînă vor fi semnate contractele", a declarat secretarul de stat în MCTI, Constantin Teodorescu, citat de Mediafax.

ARGEŞ - Prima zi de examen computerizat

Doar 12 dintre cei 56 de candidaţi care au susţinut proba teoretică, în prima zi în care examenul pentru permis auto a fost susţinut pe computer la Serviciul Permise Argeş, au fost declaraţi admişi, promovabilitatea fiind de 21,43%, anunţă Direcţia Regim Permise din MIRA. Tot ieri au început activitatea la Piteşti şi cei şapte angajaţi detaşaţi de la serviciile similare din Braşov, Dolj, Prahova şi Dîmboviţa, care vor ajuta, pe o perioadă determinată, la buna desfăşurare a activităţii la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Argeş. (E. C.)

NEMULŢUMIRI - Sindicaliştii încep azi protestele
Sindicaliştii pichetează astăzi, între orele 9:00 şi 12:00, sediile ministerelor Muncii şi Economiei, precum şi pe cele ale prefecturilor din ţară, cerînd Guvernului majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei de la 1 iulie, liderii sindicali susţinînd că protestele vor avea loc pînă cînd se va lua o decizie. Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat că, după ce vor începe protestele, sindicaliştii nu vor mai accepta o majorare de 540 de lei, ci vor cere 600 de lei.

BUCUREŞTI - Interzis vehiculelor grele în centru
Accesul autovehiculelor cu masa mai mare de cinci tone va fi interzis în centrul Bucureştiului în perioada 1 iulie-31 august a.c., între orele 7:00-20:00, iar între orele 20:00-7:00 accesul se poate face pe bază de autorizaţie de la Primărie, anunţă Poliţia Capitalei. În perioada 1 septembrie 2008-30 iunie 2009, accesul autovehiculelor din Bucureşti cu masa mai mare de cinci tone va fi interzis între orele 8:00-19:00, iar între orele 19:00-8:00 acestea vor putea circula numai pe bază de autorizaţie de la Primărie. Cei care nu vor respecta aceste restricţii riscă sancţiuni cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei.

ACUZE - Scandal la morga din Găeşti

Familia unui tînăr decedat îi acuză pe medicii legişti de la morga spitalului din oraşul Găeşti că nu iau măsuri astfel încît cadavrele aduse la autopsie să nu se descompună din cauza căldurii, fiind ţinute la temperaturi de peste 30 de grade, fără aer condiţionat sau lăzi frigorifice. În aceste condiţii, trupul tînărului a fost luat de către familie plin de viermi. Managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, Cristina Seltea, explică situaţia prin lipsa fondurilor.

VASLUI - Termica scoate datornicii în stradă
Conducerea Termica Vaslui a dat în judecată peste 400 de datornici, care au de achitat zeci de milioane la asociaţiile de locatari pentru facturile de încălzire. În cazul a 50 de familii, cu datorii foarte mari, se poate ajunge foarte uşor la executare silită, cu vînzarea apartamentelor. Directorul Termica, Dănuţ Răşcanu, spune că populaţia a fost înştiinţată în ceea ce priveşte consecinţele neplăţii debitelor, iar acolo unde restanţele nu au fost achitate pînă la finalizarea proceselor s-a trecut la executarea silită. (Ana Ionaşcu)

×
Subiecte în articol: observator între