x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România în cinci minute

România în cinci minute

13 Aug 2008   •   00:00

13 august 2008



16:55 -ACCIDENT
OLT. O echipă de muncitori care efectua lucrări pe DN 64 a descoperit mai multe oseminte umane, care au fost duse la SML pentru expertiză.
BUZĂU. Un subofiţer s-a accidentat grav pe aerodromul de la Boboc în urma unui zbor de antrenament, căzînd cu paraşuta de la 400 m.

17:20 - DUPĂ GRATII
PREMIU REVENDICAT. Cîştigătorul marelui premiu la Loto 6/49, un ieşean care a decis să-şi păstreze anonimatul, s-a prezentat ieri la sediul Loteriei Române pentru a-şi ridica banii, pe care spune că îi va investi. Ieşeanul, în vîrstă de 40 de ani, a cîştigat circa 2,8 milioane de euro.
SCANDAL PERMISE. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ieri recursurile declarate de cei 20 de inculpaţi din dosarul permiselor auto, confirmînd prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare. Reprezentantul DNA a declarat că unii dintre inculpaţi operau încă din 2006.


TERMEN DEVANSAT -Raed Arafat a năşit SMURD Suceava
Ieri s-au pus bazele Serviciului SMURD la Suceava în prezenţa medicului Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi a ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei. Arafat a declarat că serviciul urma să fie înfiinţat undeva pe la sfîrşitul anului, dar că, ţinînd cont de situaţia din judeţ, s-a hotărît devansarea termenului. Pentru ca SMURD să poată fi operaţional, ISU Suceava va primi două sau trei ambulanţe ce vor fi redirijate din judeţe cu probleme mai puţine. (Nicu Amurăriţei)

CLUB DE EXCELENŢĂ - Trei zile pe Valea Prahovei
Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu organizează de astăzi şi pînă vineri o excursie în zona Valea Prahovei – Moeciu cu tema descoperirea perioadei de formare a statului medieval român, la care vor participa 24 de copii, membri ai clubului. În program se află vizita la Castelul Peleş, la Mănăstirea Sinaia, Cetatea Prejmer – patrimoniu UNESCO, Cetatea Rîşnov, Peştera Dîmbovicioara, Castelul Bran şi Muzeul Satului Brănean.

FESTIVAL ÎN MUREŞ - De la Boney M  la Răstoliţa
Brad Johnson de la Boney M va concerta duminică seară la Răstoliţa, în cadrul Festivalului Văii Mureşului. Pe afişul evenimentului se află Ovidiu Lipan Ţăndărică cu 10 Prăjini, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, Nicu Alifantis şi Zan, Gheorghe Zamfir şi Bere Gratis. Festivalul îşi propune să promoveze tradiţia zonei şi turismul, iar în acest an i-a fost alocat un buget de 100.000 de euro. (Raluca Creţ)

BRAŞOV-BORŞ - Protest fată de autostradă
Locuitorii din comuna bihoreană Spinuş au ieşit ieri dimineaţă pentru a patra oară în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de autocamioanele care le afectează casele, drumul şi fîntînile. Deşi au făcut numeroase sesizări la Consiliul Judeţean şi la Prefectură, oamenii nu au obţinut nici un răspuns favorabil, iar acum le este teamă că rămîn şi cu casele distruse şi fără mijloc de acces spre şoseaua principală, toate acestea datorîndu-se traficului greu spre lucrările la viitoarea autostradă Braşov-Borş. (Teodora Ivan)

TESTARE - 112 respectă rigorile din noiembrie
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 va deveni complet funcţional la jumătatea lunii noiembrie, cînd va fi posibilă şi localizarea apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoane mobile din toate reţelele operatorilor. Sistemul va fi testat la 15 septembrie, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei dînd asigurări că termenul impus de Comisia Europeană va fi respectat. UE impune statelor membre să asigure localizarea apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoanele mobile. România a primit deja mai multe avertismente determinate de neîndeplinirea acestei condiţii.

COVASNA - Fostul jandarm-şef, trimis în judecată
Fostul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, col. (r) Sandu Constantin, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie. Acesta a fost inculpat pentru săvîrşirea a şase infracţiuni de abuz contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor personale. Potrivit Serviciului Anticorupţie Covasna, în urma verificărilor s-a constatat că fostul comandant al Inspectoratului Judeţean, în perioada 2005-2006 a folosit militari în termen şi angajaţi ai unităţii pentru diferite munci în interes personal. (Agerpres)

TRANSPORTURI - Aeroportul Băneasa intră în reparaţii
Aeroportul Băneasa va fi închis în perioada 29 septembrie-12 octombrie traficului pentru lucrări de legătură între piste, a spus Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Pe Aeroportul Băneasa, media mişcărilor pe zi este în prezent de 50 la aeronavele mari şi de 70-80 la aeronavele de mici dimensiuni. În acest interval, majoritatea companiilor îşi va reloca activitatea la Aeroportul Otopeni sau, în funcţie de politica acestora, îşi va anula unele curse. (Elena Stan)

ALEGERI - Vasile Blaga, cel mai cheltuitor
Candidatul PD-L la Primăria Capitalei, Vasile Blaga, a cheltuit cel mai mult cu publicitatea în timpul campaniei, respectiv 846.674 de euro, potrivit unui raport întocmit de IPP. Pe locul doi se situează Ludovic Orban – PNL (224.477 de euro), urmat de Cristian Diaconescu – PSD (188.358 de euro). Actualul primar, Sorin Oprescu, a plătit pentru publicitate 66.261 de euro. IPP a dat în judecată AEP pentru că nu a pus la dispoziţia institutului rapoartele de venituri şi cheltuieli ale candidaţilor la alegerile locale.


ASTRONOMIE - Eclipsă de lună, vizibilă din România
O eclipsă parţială de Lună va putea fi observată, în noaptea de 16 spre 17 august, din toată România, în acest sens Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti fiind deschis pentru public între orele 21.00 şi 3.00. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Luna se va afunda în umbra Pământului în proporţie de 80%, eclipsa fiind vizibilă cu ochiul liber. Evenimentul astronomic va dura 5 ore şi 34 de minute şi va începe la ora 21:22. Deşi se va afla în umbră, Luna nu va fi întunecată complet pentru că atmosfera Pământului va devia razele de lumină ce vin de la Soare.

DÎMBOVIŢA - Şapte răniţi într-un accident pe DN 71
Şapte persoane au fost rănite, iar o alta şi-a pierdut viaţa, într-un accident petrecut aseară pe DN 71 Tîrgovişte-Bucureşti, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autovehicul de mare tonaj. Şoferul unui TIR care circula dinspre Piteşti spre Bucureşti nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţa sa, care a frînat brusc. Pentru a evita impactul, şoferul TIR-ului a tras stînga de volan şi a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de un microbuz în care se aflau în total nouă persoane. Patru dintre răniţi au fost transportaţi
în stare foarte gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

×
Subiecte în articol: observator