x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, locul 52 ca standard de viaţă în topul ONU

România, locul 52 ca standard de viaţă în topul ONU

16 Dec 2015   •   21:21
România, locul 52 ca standard de viaţă în topul ONU
Sursa foto: Diana Oros

Organizaţia Naţiunilor Unite a plasat România pe locul 52 în Indexul Dezvoltării Umane, un sistem care măsoară speranţa de viaţă, nivelul de educaţie şi veniturile ca factori ai stan-dardului de viaţă. Topul ia în calcul 188 de state şi teritorii. Locul întâi e ocupat de Norvegia, pentru al doisprezecelea an consecutiv, următoarea clasată fiind Australia.

România nu a prins lista statelor incluse în categoria „dezvoltare umană foarte ridicata”, care cuprinde 49 de ţări, fiind inclusă în categoria următoare: „dezvoltare umană ridicată”. Deasupra noastră, în categorie, avem statele Oman, Rusia şi Belarus, fiind in schimb mai bine plasaţi ca Uruguay, Bahamas şi Kazahstan. În România speranţa de viaţă este de 74,7 ani, numărul mediu de ani petrecuţi în şcoală (fără ani repetaţi) este de 10,8, iar produsul intern brut pe cap de locuitor se ridică la 18.108 dolari. Pe poziţia fruntaşă rămâne pentru al doisprezecelea an consecutiv Norvegia, cu o speranţă de viaţă de 81,6 ani, 12,6 ani petrecuţi în medie, în şcoală şi un produs intern brut pe cap de locuitor de 64.992 de dolari. Pe următoarele locuri se claseaza Australia, Elveţia, Danemarca şi Olanda. Statele care stau cel mai prost în top sunt toate africane – Eritreea, Republica Centrafricană şi Nigerul. Statele cu cel mai puternic regres faţă de anul trecut au fost Libia şi Siria. Astfel, Libia a căzut de pe locul 55, în 2014, pe locul 94, anul acesta, în timp ce Siria a căzut de pe locul 118 pe locul 134. Indexul realizat de ONU de 25 de ani arata ca dezvoltarea umana este in crestere, la nivel global. Potrivit ONU, două miliarde de locuitori ai planetei au făcut tranziţia, în ultimii 25 de ani de la categoria „dezvoltare umană redusă” la cea de „dezvoltare umană medie”.

Din cele 7,3 miliarde pe persoane existente în prezent, 3,2 miliarde au oficial o ocupaţie. Potrivit ONU, 830 de milioane de oameni sunt angajati aflati sub limita saraciei (castiga mai putin de doi dolari pe zi). 21 de milioane de oameni sunt victime ale muncii forţate, iar la nivel mondial există 200 de milioane de şomeri oficiali, din care 74 de milioane au sub 25 de ani.
 

×