x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, locul trei în UE la rata anuală a inflaţiei

România, locul trei în UE la rata anuală a inflaţiei

27 Feb 2009   •   00:00

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât, în luna ianuarie 2009, la valoarea de 1,1 procente, de la nivelul de 1,6 procente înregistrat în luna decembrie 2008, conform unei estimări revizuite publicată, astăzii, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), care confirmă estimarea preliminară dată publicităţii la data de 30 ianuarie 2009.



În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a atins, în ianuarie 2009, nivelul de 1,7 procente, în scădere faţă de nivelul de 2,2 procente înregistrat în luna decembrie 2008. Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Letonia (9,7 la sută), Lituania (9,5 la sută) şi România (6,8 la sută). La polul opus, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în Luxemburg (0,0 procente), Portugalia (0,1 procente), Spania şi Franţa (ambele cu o creştere de 0,8 procente). În cazul României, cifra comunicată de Eurostat este uşor mai mare faţă de cea publicată de Institutul Naţional de Statistică /INS/, care recent a anunţat că rata inflaţiei a fost, în luna ianuarie, de 1,24 la sută comparativ cu luna anterioară, în timp ce inflaţia anuală (ianuarie 2008- ianuarie 2009) a fost de 6,71 la sută, faţă de rata anuală a inflaţiei de 6,3 la sută la sfârşitul anului 2008. Rata medie lunară s-a cifrat la 1,2 la sută în ianuarie 2009, faţă de 0,9 la sută în ianuarie 2008 şi de 0,23 la sută în decembrie 2008. În cazul zonei euro, un nivel al inflaţiei de 1,1 procente este inferior celui avut în vedere de Banca Centrală Europeană care doreşte să menţină creşterea preţurilor 'în apropiere de două procente' şi este posibil să alimenteze speculaţiilor potrivit cărora BCE va reduce dobânda de referinţă la următoarea şedinţă de politică monetară programată pentru săptămâna viitoare. La reuniunea de politică monetară din luna ianuarie, când Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă cu o jumătate de punct, până la doi la sută, cel mai scăzut nivel din istoria instituţiei, preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a estimat pieţele vor trebui să se aştepte până la începutul lunii martie pentru o nouă reducere de dobândă în zona euro.
Agerpres

×
Subiecte în articol: romania ianuarie sută inflaţiei procente