x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezbatere pe tema obezităţii, la Parlament. Un român din patru suferă de obezitate

Dezbatere pe tema obezităţii, la Parlament. Un român din patru suferă de obezitate

05 Feb 2014   •   17:20
Dezbatere pe tema obezităţii, la Parlament. Un român din patru suferă de obezitate
Sursa foto: Dezbatere pe tema obezităţii, la Parlament. Un român din patru suferă de obezitate

O dezbatere pe tema obezităţii, la care sunt invitaţi medici diabetologi, specialişti în nutriţie şi parlamentari, va avea loc joi la Palatul Parlamentului.

Potrivit unui comunicat, un român din patru suferă de obezitate, iar ultimul raport al Comisiei Europene plasează România pe locul al treilea în Europa la acest capitol, în vreme ce, conform unor studii recente, 91% dintre români consideră că mănâncă mai degrabă nesănătos.

Dezbaterea cu titlul 'Burta jos pentru o viaţă sănătoasă' va avea caracter interactiv, cu sesiune dedicată întrebărilor şi răspunsurilor.

Potrivit sursei citate, invitaţi speciali sunt prof. dr. acad. Constantin Ionescu-Târgovişte, medic diabetolog, deputatul Alina Gorghiu, Georgiana Radovicescu, campioană europeană la arte marţiale în anul 2013, parlamentari şi specialişti în nutriţie. Evenimentul este organizat de asociaţia O Şansă pentru Viitor, în colaborare cu asociaţia Institutul Naţional de Profesii Liberale.

×
Subiecte în articol: romania obezitate dezbatere parlament