x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romaniţa Iovan, devastată de durere după moartea Zinei Dumitrescu. „Sunt șocată”

Romaniţa Iovan, devastată de durere după moartea Zinei Dumitrescu. „Sunt șocată”

28 Mar 2019   •   17:08
Romaniţa Iovan, devastată de durere după moartea Zinei Dumitrescu. „Sunt șocată”

Creatoarea de modă, Zina Dumitrescu, a murit joi, 28 martie 2019, la ora 16.25, la azilul de bătrâni unde era internată. Romanița Iovan făcea parte din cercul de apropiați ai creatoarei de modă. 

„Sunt un pic şocată. N-am urmărit astăzi ştirile, când m-ai sunat eram la volan. Am coborat acum ca să pot vorbi cu voi. Rămâi blocat la astfel de ştiri, mai ales că ne cunoşteam de peste 30 de ani. O viaţă frumoasă petrecută împreună. Acum, să vezi… să auzi că nu mai există un om deosebit, un om minunat care şi-a dedicat viaţa modei. Suntem o mână, copiii ei… Nu pentru că ne-a născut, ci pentru că am lucrat cu ea când noi eram foarte tineri.

Am împărtăşit cu ea momentele de bucurie şi tristeţe. Am stat zile, nopţi, ani. Au fost cei mai frumoşi ani ai noştri. Cred că şi Cătălin îmi dă dreptate că au fost cei mai frumoşi ani ai noştrii şi că vor rămâne în sufletul nostru. Doamna Zina va rămâne o figură emblematică a modei româneşti. Este trist şi greu de comentat ce este în sufletul unui om când simte că nu mai poate să facă ce îşi doreşte. Toate amintirile de ajută să mergi mai departe, dar te şi impiedică să-şi trăieşti ani”, a mărturisit Romaniţa Iovan, pentru Antena Stars.

×
Subiecte în articol: romanita iovan zina dumitrescu a murit