x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rovana Plumb: Noua tehnologie pentru extracţia aurului produce reactivi mult mai toxici decât cianurarea

Rovana Plumb: Noua tehnologie pentru extracţia aurului produce reactivi mult mai toxici decât cianurarea

24 Sep 2013   •   12:43
Rovana Plumb: Noua tehnologie pentru extracţia aurului produce reactivi mult mai toxici decât cianurarea

Tehnologia de extracţie a aurului, care pune accent pe diosulfatul de sodiu, este una despre care specialiştii spun că produce reactivi mult mai toxici decât în cazul cianurării, a declarat, astăzi, în cadrul Comisiei Speciale dedicată proiectului de la Roşia Montană, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

„Pot să vă spun că am discutat cu specialiştii cu privire la diosulfatul de sodiu utilizat într-o altă tehnologie de extracţie a aurului. Ei spun că, în acest caz, apar reactivi mult mai toxici care ajung în halda de steril şi se degradează mult mai greu în comparaţie cu cianura”, a spus Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

„În ceea ce priveşte propunerea operatorului propusă este una care se utilizează de mai mult de un secol şi mult îmbunătăţită. Tehnologia cu care vine operatorul respectă toate criteriile celor mai bune practici în domeniu”, a adăugat ministrul.

Întrebată ce se va întâmpla în cazul în care se vor descoperi şi alte zăcăminte în afară de aur şi argint la Roşia Montana, Rovana Plumb a explicat că va fi vorba despre o altă licenţă.

„Acordul discutat între stat şi operator se referă doar la aur şi argint. În situaţia în care vor exista şi alte substanţe, pe parcursul etapelor de exploatare, acestea vor face obiectul unei alte licenţe, conform legislaţiei în vigoare”, a precizat ministrul Mediului.

Ideea introducerii unei noi tehnologii privind extracţia aurului a fost adusă în discuţie, recent, de către cercetătorul Jack Goldstein. Acesta susţine că tehnologia este nu doar nepoluantă, dar nici nu ar necesita decopertarea munţilor şi, deci, distrugerea peisajului sau a galeriilor romane.

De asemenea, Rovana Plumb, a declarat că ministerul a redus, în noul proiect, concetraţia de cianuri la o treime faţă de limita europeană prevăzută în Directiva europeană şi care este de 10 părţi pe milion.

„Proiectul iniţial permitea 5-6 părţi pe milion în iazul de decantare. Ne-am asigurat că investitorul va utiliza cea mai modernă tehnologie pentru neutralizarea cianurii. Ne-am asigurat că cianura va fi folosită numai în circuit închis, controlat, iar transportul va fi strict controlat", a spus Rovana Plumb.

„Pentru a putea decontamina zona privind poluarea istorică e nevoie de o investiţie de 300 de milioane de euro. Poluarea istorică e cea prezentată şi sunt multe acţiuni de făcut. Statul român are capabilitatea de a putea monitoriza şi controla condiţiile de mediu impuse, dar investiţia care ar trebui făcută e foarte mare şi nu ne-o pemitem. Numai pentru Roşia Montană e vorba de 300 milioane de euro. În România mai sunt peste 300 de situri poluate istoric", a mai menţionat ministrul Mediului.

Parlamentarii comisiei speciale pentru Roşia Montană s-au reunit, marţi, pentru a discuta despre investiţia pe care canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation vor să o deruleze într-un proiect de extracţie a aurului.

Începând de miercuri, timp de două zile, membrii comisiei se vor deplasa la Roşia Montană, unde vor sta de vorbă cu reprezentanţi ai minerilor, ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, ai ONG-urilor şi autorităţilor.

×