x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rusia cere SUA garanţii juridice pentru amplasarea scutului antirachetă în România

Rusia cere SUA garanţii juridice pentru amplasarea scutului antirachetă în România

03 Mai 2011   •   21:11

Rusia va cere garanţii juridice din partea SUA referitor la acordul încheiat cu România pentru găzduirea de elemente ale scutului antirachetă american la baza militară Deveselu, din judeţul Olt românească, a anunţat marţi Ministerul rus al Afacerilor Externe, citat de AFP.

“În această situaţie este necesar să primim garanţii juridice din partea Statelor Unite, care să ateste faptul că sistemul antirachetă care urmează să fie amplasat în Europa nu este îndreptat împotriva forţelor strategice nucleare ruse”, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova.

“Această problemă trebuie rezolvată rapid. Suntem convinşi de necesitatea de a ne pune de acord asupra concepţiei şi arhitecturii scutului antirachetă european, inclusiv din punct de vedere al impactului asupra securităţii regionale şi mondiale”, au mai declarat oficialii ruşi.

AFP face referire în comentariul său şi la faptul că baza militară de la Deveselu, aleasă pentru a găzdui elemente ale scutului antirachetă privit cu neîncredere de Moscova, a fost construită în urmă cu 59 de ani cu sprijinul URSS, primind primele avioane MIG staţionate în ţara noastră.

×
Subiecte în articol: Rusia scut antiracheta