x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a stins Anca Parghel

S-a stins Anca Parghel

05 Dec 2008   •   00:00
S-a stins Anca Parghel

Cântăreaţa de jazz, Anca Parghel, a decedat în această dimineaţă la Spitalul Judeţean din Timişoara. Ea fusese diagnosticată în luna iunie cu o formă de cancer ovarian, iar la sfârşitul aceleiaşi luni a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Acum câţiva ani, artista a mai fost diagnosticată cu cancer la sân şi după tratamente, boala a intrat în regresie.



Prof. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii, a declarat pentru Agerpres că artista a fost adusă la Spitalul Judeţean ieri după amiază, cu boala în fază terminală. ''Era deja inconştientă, în stare terminală, iar noi nu am mai putut face nimic altceva decât să-i administrăm calmante pentru a-i face cât mai uşoare ultimele clipe'', a spus prof. dr. Săndesc. ''După ce medicii din Belgrad şi-au dat seama că starea ei este depăşită, au trimis-o la noi'', a mai spus prof. dr. Săndesc. Potrivit şefului Clinicii de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, cei doi fii au fost alături de artistă, până în cea din urmă clipă.

Anca Parghel fusese internată la începutul săptămânii în clinica de terapie naturistă şi medicină alternativă Nova Vita din Belgrad. Familia a luat această decizie la îndrumarea sucursalei din Târgu-Mureş a clinicii. Clinica Nova Vita este specializată în terapie naturistă şi medicină alternativă. La începutul lunii noiembrie, Anca Parghel a fost internată la Spitalului Universitar de Urgenţă "Elias" în urma complicaţiilor apărute ca urmare a cancerului de care suferea de mai multe luni. În ciuda tuturor tratamentelor aplicate până acum, boala şi-a continuat evoluţia "cu prognostic sever", după cum s-au exprimat medicii de la Elias.
Născută pe 16 septembrie 1957, la Câmpulung Moldovenesc, Anca Parghel a urmat liceul de muzică din Iaşi. Tot acolo şi-a continuat studiile, la Conservatorul de Muzică. Lucrarea sa de licenţă, un tribut adus unui legendar cântăreţ de jazz: "Charlie Parker un geniu al improvizaţiei", anunţa înclinaţia artistei spre acest gen muzical. Până în 1989 a predat canto, piano, şi improvizaţie la Conservatoarele din Bucureşti, Leipzig, sau Brussels, dar şi la seminarii din Germania, Austria, Belgia, sau Anglia.
Anca Parghel s-a făcut remarcată în marile festivaluri de jazz începând din 1984. Urmează o listă lungă de concerte susţinute în România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria, Elveţia. Artista şi-a lăsat numele pe 18 albume, lansate de case de muzică din Europa şi chiar din Coreea de Sud. Vocea ei a fost comparată de critici cu Yma Sumac, Maria Callas sau Ella Fitzgerald. A urcat pe scenă alături de nume celebre din jazz-ul mondial, precum Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, sau Johnny Răducanu.
Dragostea pentru muzică a insuflat-o şi celor doi fii ai săi, Ciprian Pargel şi Tudor Parghel, alături de care a cântat deseori. Anul acesta, după 30 de ani de activitate muzicală, Anca Parghel a lansat un album de muzică house.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania anca parghel