x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salarii pentru profesori / Profesorii gradul I - 1.599 lei, debutanţii vor primi până la 1.399 lei

Salarii pentru profesori / Profesorii gradul I - 1.599 lei, debutanţii vor primi până la 1.399 lei

11 Noi 2008   •   00:00

Salariul de bază lunar al unui profesor cu gradul didactic I, studii superioare şi o vechime cuprinsă între 6-10 ani din sistemul preuniversitar va creşte de la 1.416 lei la 1.599 lei, în septembrie 2009, iar un debutant cu studii superioare va fi plătit începând cu viitorul an şcolar cu 1.399 lei, faţă de 1.134 lei în prezent.



Pentru o vechime cuprinsă între 10-14 ani, un profesor cu gradul didactic I şi studii superioare va încasa anul viitor mai mult cu 195 lei, ajungând astfel la un salariu de bază lunar de 1.611 lei. Pentru o vechime în învăţământ de 25-30 ani, un astfel de profesor va câştiga lunar 1.991 lei, cu 99 lei mai mult decât în prezent, iar un cadru didactic de această categorie cu vechime de peste 40 ani va fi remunerat cu 2.294 lei, respectiv tot cu 99 lei în plus, conform ordonanţei de urgenţă privind salariile profesorilor adoptată, luni, de Guvern şi obţinută de MEDIAFAX.

Un profesor cu grad didactic II şi vechime de 6-10 ani va avea în septembrie 2009 un salariu de bază de 1.424 lei, pornind de la 1.212 lei în prezent, iar un profesor de această categorie cu vechime în învăţământ de peste 40 ani va fi remunerat cu 1.918 lei, faţă de 1.828 lei cât primeşte în prezent.

Un debutant cu studii medii va fi plătit cu 1.149 lei, cu 181 lei peste nivelul de salarizare actual.

Salariul minim de încadrare al unui preparator debutant va fi majorat de la 1.298 lei la 1.499 lei. Salariul minim al unui preparator cu vechime cuprinsă între 6-10 ani va fi majorat de la 1.344 lei la 1.524 lei, iar salariul maxim de încadrare va ajunge la 1.872 lei.

Salariul minim de încadrare al unui asistent universitar debutant va fi majorat în septembrie 2009 de la 1.414 lei la 1.544 lei. Pentru un asistent universitar cu vechime cuprinsă între 6-10 ani, salariul de încadrare va fi majorat, în septembrie 2009, de la 1.460 lei la 1.629 lei. Salariul maxim de încadrare pentru un asistent cu o vechime de 10 ani va fi de 1.871 lei.

Pentru un conferenţiar universitar cu vechime în învăţământ de 6-10 ani, salariul minim va ajunge în septembrie 2009 la 1.700 lei, de la 1.676 lei, în timp ce salariul maxim de bază va rămâne la 2.914 lei. În cazul conferenţiarilor cu vechime cuprinsă între 10-15 ani, salariul minim de încadrare va creşte de la 2.025 lei la 2.049 lei.

Limita maximă şi cea minimă a salariilor acordate profesorilor universitari vor rămâne nemodificate. Astfel, limita minimă şi cea maximă de salarizare a unui profesor universitar cu vechime de 10-15 ani va fi menţinută la 2.916 lei, respectiv la 5.748 lei. Pentru o vechime de 25-30 ani, limita minimă de salarizare a unui profesor universitar rămâne la 3.477 lei, iar limita maximă nu coboară sub 6.498 lei.

Pentru o vechime de peste 40 de ani, limita minimă de salarizare a unui profesor universitar este păstrată la 4.324 lei, iar limita maximă se menţine la 8.081 lei.

Ordonanţa de urgenţă mai prevede ca indemnizaţiile de conducere să fie de minimum 35% şi de maximum 45% din salariul de bază în cazul rectorilor, de maximum 30% în cazul unui decan şi de cel mult 25% pentru un şef de catedră.

Indemnizaţia de conducere a unui director de şcoală gimnazială sau de liceu va fi între 25-35% din salariul de bază, iar cea a unui director de grădiniţă sau şcoală primară va fi cuprinsă între 15-25% din salariul de bază.

Directorul unei unităţi de învăţământ dintr-un judeţ va avea dreptul la o indemnizaţie de conducere de până la 50% din salariul de bază, în timp ce directorul adjunct va putea beneficia de o indemnizaţie de până la 40% din salariul de bază.

Un bibliotecar gradul IA dintr-o instituţie de învăţământ superior va beneficia de o creştere a limitelor minime şi maxime de salariu de la 1.086 lei la 1.173 lei, respectiv de la 1.597 lei la 1.677 lei.

"Absolvenţii studiilor superioare de lungă durată, a studiilor superioare cu licenţă sistem Bologna şi a studiilor superioare de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, se înacdrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere de până la 20% a salariului de bază avut în conformitate cu necesitatea activităţilor desfăşurate în instituţie", se arată în document.

Promovarea personalului din învăţământ şi stabilirea salariului de bază în urma evaluării performanţelor profesionale individuale se vor face la gradul profesional/treapta profesională imediat superioară, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile cu salarii aprobate pe anul 2008, respectiv pe anul 2009.

"Pornind de la solicitările sindicatelor din învăţământ şi de la poziţia adoptată de Senat la 10 noiembrie 2008 şi luând în considerare totodată faptul că aplicarea creşterilor salariale prevăzute de Legea 221/2008 ar conduce la discrepanţe foarte mari între diferitele categorii de cadre didactice, se impune adoptarea unor creşteri diferenţiate pentru cadrele didactice, astfel încât personalul din învăţământ cu salarii mici să beneficieze de creşteri semnificativ mai importante decât cele ale personalului cu salarii mari, cu menţiunea că aceste creşteri salariale urmează să fie acordate începând cu anul 2009", se arată în nota de fundamentare a ordonanţei.

În notă se arată că Ordonanţa 15/2008 a fost aprobată prin legea 221/2008 care a stabilit o creştere salarială de 55% în cazul profesorilor universitari şi de 37% pentru restul personalului didactic din sistemul universitar şi preuniversitar.

Guvernul consideră că neacordarea unei majorări salariale pentru profesori ar avea consecinţe negative directe, în sensul "amplificării nemulţumirilor reale", pe fondul acutizării discrepanţelor existente între categoriile de cadre didactice, iar măsura este argumentată prin "presiunea socială" care este exercitată în prezent pe acest subiect.

Executivul a decis, la 28 octombrie, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.

Ordonanţa a fost respinsă, luni, 10 noiembrie, de Senat, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest caz.

Guvernul a decis, luni, prin ordonanţă de urgenţă, ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu până la 28%, de cele mai mari creşteri în procente urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse.

Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie şi 1 septembrie 2009.

Salariile profesorilor vor fi majorate între 3%, în cazul cadrelor didactice din sistemul preuniversitar cu venituri ridicate, şi 28%, pentru personalul cu salarii pornind de la 630 lei, o treime din bani urmând să fie acordaţi în luna martie, iar două treimi din sumă în luna septembrie 2009.

Executivul a arătat că noua ordonanţă abrogă dispoziţiile OU de prorogare a termenului de majorare a salariilor cu 50%.

Actul normativ aprobat luni prevede că, la data intrării în vigoare, se abrogă articolul 1 din OU 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în 2008.

Articolul 1 al OU 136/2008 prevede că, în perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ este stabilit la 266,026 lei pentru funcţia de profesor universitar şi la 299,933 lei pentru funcţiile didactice.

La articolul 2, OU 136/2008 prevede că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ, stabilită prin Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condiţiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar şi ţinând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă, de creşterea competitivităţii şi calităţii actului de învăţământ.

Al treilea articol al acestei ordonanţe prevede că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ, aplicabilă în perioada ianuarie-martie 2009 inclusiv, se va stabili prin actele normative care vor reglementa creşterile salariale ce se acordă în anul 2009 personalului din sectorul bugetar.
Mediafax

×