x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salarii profesori - Vor creste in trei etape

Salarii profesori - Vor creste in trei etape

de Laura Toma    |    17 Ian 2007   •   00:00

Profesorii vor beneficia de o majorare a salariilor in trei etape in acest an, respectiv de 5% incepand cu 1 ianuarie, 2% de la 1 aprilie si de 15% de la 1 octombrie, potrivit unui comunicat al Federatiei Educatiei Nationale (FEN).

Pentru personalul nedidactic, majorarea salariala pe 2007 va fi de 5% de la 1 ianuarie, 2% de la 1 aprilie si 11% de la 1 octombrie. Decizia a fost luata in urma negocierilor de ieri dintre cele patru federatii reprezentative din invatamant cu ministrul Educatiei, Mihail Hardau. Asta inseamna ca la sfarsitul anului, un profesor debutant care are acum un salariu de baza net de 520 RON ar trebui sa aiba in plus in buzunar 110 RON, iar un profesor cu gradul I si vechime de 15 ani, care are un salariu de baza net de circa 700 RON, va ajunge la 850 RON salariu de baza. S-a hotarat ca personalul nedidactic sa beneficieze si de spor de complexitate si de stabilitate, iar la cererea FEN, se are in vedere sa se introduca si un spor general de sistem care sa fie acordat atat personalului didactic, cat si celui nedidactic.

×
Subiecte în articol: observator