x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 'Săptămâna cadeţilor' organizată de Ministerul Apărării Naţionale, în perioada octombrie-noiembrie

'Săptămâna cadeţilor' organizată de Ministerul Apărării Naţionale, în perioada octombrie-noiembrie

22 Oct 2018   •   11:49
'Săptămâna cadeţilor' organizată de Ministerul Apărării Naţionale, în perioada octombrie-noiembrie

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada octombrie-noiembrie, seria de acţiuni "Săptămâna cadeţilor" în colegiile naţionale militare "Tudor Vladimirescu" din Craiova, "Mihai Viteazu" din Alba Iulia, "Dimitrie Cantemir" din Breaza şi "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României. 

Potrivit unui comunicat al MApN transmis, luni, AGERPRES, manifestările vor avea loc şi în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri ale Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu" din Constanţa şi Forţelor Terestre "Basarab I" din Piteşti, la Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică "Decebal" din Sibiu, dar şi la Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" din Bucureşti. 

În cadrul acestui eveniment, elevi selecţionaţi pe bază de voluntariat din instituţii civile de învăţământ sunt invitaţii elevilor şi studenţilor militari pentru a se familiariza cu activităţile desfăşurate într-o instituţie militară de învăţământ. 

"Acţiunea 'Săptămâna cadeţilor' face parte din campania de promovare a Armatei României şi îşi propune să realizeze schimburi de experienţă între instituţiile militare şi civile de învăţământ, contribuind astfel la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ-educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ, în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora", se arată în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol:  Săptămâna cadeţilor