x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sărăcia îi îmbolnăveşte grav pe români

Sărăcia îi îmbolnăveşte grav pe români

de Magda Marincovici    |    13 Mar 2012   •   21:00
Sărăcia îi îmbolnăveşte grav pe români

Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in 2010, peste 73% dintre romani nu au apelat la medic cand au avut nevoie. Motivul: costurile unei vizite medicale. ,,Aceasta cifra ar trebui sa atraga atentia autoritatilor si sa ridice multe semne de intrebare. Mai ales ca vorbim de milioane de romani care nu au apelat la medic atunci cand au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor si medicamentelor si care, desi lunar isi platesc contributia de sanatate, nu merg la un consult medical decat atunci cand starea lor de sanatate se agraveaza', avertizeaza Cristian Lutan, directorul adjunct al Aso­cia­tiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).

In aceste conditii, in Romania nu se mai poate vorbi de preventie si de diagnosticarea precoce a unei suferinte, ceea ce explica plasarea tarii noastre in primele locuri in pri­vinta incidentei la cancere, boli cardiovasculare, diabet etc. Exemplul cel mai edificator il reprezinta fe­meile. Astfel, aproape 75% dintre femeile interogate au marturisit ca nu au consultat medicul din motive financiare, desi aceasta se impunea. Or, stim foarte bine ca sunt forme de cancer – de col uterin, de san etc. – care, prin investigatii periodice, pot fi prevenite sau tratabile, dar pe care multe femei nu si le permit pentru ca nu au banii necesari. Mai trebuie spus ca aceste cifre reflecta si gradul scazut de educatie, deoarece sunt persoane care, desi ar avea bani pentru a-si ingriji sanatatea, merg la medic abia atunci cand boala se afla intr-un stadiu avansat.

Din pacate, aceleasi motive explica faptul ca aproape 90% dintre tinerii intre 15 si 24 de ani nu merg la medic cand au o suferinta. 'Acest lucru are un impact asupra societatii, pentru ca un om bolnav nu va avea aceeasi contributie la economia nationala ca un om sanatos. Stu­diile arata ca fiecare 100 de romani pierd 16 ani de viata activa din cauza con­ditiilor precare ale sistemului de sanatate. Iar aceasta situatie nu este una recenta, spune Cristian Lutan.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, prof. dr. Vasile Ast­a­ras­toae, atrage atentia ca, din statisticile din 2008, reiese ca 63.000 de romaniau murit, desi puteau fi salvati intr-un sistem sanitar normal. Explicatia acestei situatii dezastruoase vine chiar de la presedintele CNAS, Lucian Duta, care ne spune: 'Realitatea este ca sistemul este subfinantat, dar este nevoie, totodata, de un mai bun control'. Nu-l contrazicem pe pre­sedintele CNAS, dimpotriva il sus­tinem cu datele Institutului Na­tio­nal de Statistica: Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce pri­veste procentul din PIB alocat sa­na­tatii – 3,6%, care este de doua ori mai mic decat media europeana, de trei ori mai mic decat Franta, care se afla in fruntea clasamentului alocand peste 9% din PIB.

Pentru un control mai bun, presedintele CNAS a anuntat ca, din iunie, medicii vor fo­losi reteta electronica, iar din august, va fi distribuit cardul national de sanatate, ceea ce va permite intrarea in sistem a aproximativ 200 milioane de euro, bani care, in prezent, sunt fraudati. Sa fie de bine?! Doar ca pre­se­dintele CNAS, Lucian Duta, ne spune lunile, nu si anul in care vor in­tra in circuit reteta electronica si car­dul de sanatate. Si aproape in fie­care an, asiguratii sunt 'anesteiziati' cu aceleasi promisiuni: cardul de sanatate si reteta electronica.

×
Subiecte în articol: observator