x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sărbătorile primăverii, la Palatele Brâncoveneşti

Sărbătorile primăverii, la Palatele Brâncoveneşti

19 Apr 2013   •   15:08
Sărbătorile primăverii, la Palatele Brâncoveneşti

Primăvara Isi face intrarea oficială in Bucuresti! Primăria Capitalei, prin Centrul Cultural “Palatele Brancovenesti”, ii invita pe bucuresteni sa participe la o serie de evenimente dedicate sarbatorilor primaverii.  Pastele, una dintre cele mai importante sarbatori crestine, va fi laitmotivul spectacolelor ce vor avea loc in curtea Palatului de la Mogosoaia.

O saptamana creativa

Incepand cu 21 aprilie, timp de cinci zile, pentru cei mici, in Palatul Brancovenesc vor fi organizate ateliere de creatie specifice sarbatorilor pascale. Elevi din scolile bucurestene vor invata sa picteze oua, sa confectioneze diferite obiecte ce simbolizeaza sarbatoarea Pastelui – cuibusoare cu puisori, iepurasi, felicitari. Pe parcusul desfasurarii atelierelor de creatie, copiii vor invata traditiile romanesti specifice acestei sarbatori, iar, la final, vor avea posibilitatea sa viziteze si muzeul Palatului Brancovenesc.

Pe 26 aprilie, in curtea Palatului Brancovenesc va avea loc un spectacol de muzica si teatru dedicat copiilor din centrele de plasament. Cei mici vor avea parte de o multime de surprize din partea clovnilor, papusarilor, actorilor, muzicienilor si dansatorilor. Nu vor lipsi, nici de data aceasta, atelierele de creatie.

Ziua de 27 aprilie va fi dedicata bucurestenilor. Ei sunt invitati la concertele trupelor RPK si Proconsul, dar si la piesa de teatru “Cafeneaua”.

Picnic  la Mogosoaia


Pe 28 aprilie, la Palatul Brancovenesc se deschide sezonul de picnic. Cei care vor sa-si petreaca o zi de primavara in aer liber sunt invitati intr-un spatiu special amenajat pentru astfel de activitati. Municipalitatea va pune la dispozitia cetatenilor gratare, saci menajeri pentru colectarea deseurilor, astfel acestia avand posibilitatea de a-si organiza propriul picnic.

Programul pe zile:

21 – 25 aprilie11.00 – 12.30 – Ateliere de creatie, in Palatul Brancovenesc


26 aprilie

10.30 – 11.30 – Ateliere de creatie, in curtea Palatului Brancovenesc
11.30 – 12.00 – Pupusarii de la Uninvented Theatre vor pune in scena un spectacol inspirat din papusile muppets
12.00  - 12.30 - Spectacol de muzica si dans – trupa Sunetul Muzicii
12.30 – 13.30  - Piesa de teatru “Printesa mofturoasa”, pusa in scena de actorii de la Scena Art
13.30 – 13.50 – Minirecital Alexandru Tudor, un copil ce a castigat mai multe premii nationale si internationale

27 aprilie

12.00 – 14.00 – Ateliere de creatie, in curtea Palatului Brancovenesc
14.30 – 15.15 – Concert - trupa rock RPK
15.30 – 16.15 – Piesa de teatru “Cafeneaua”, pusa in scena de actorii de la  Scena Art
16.30 – 17.30 – Concert – Proconsul

28 aprilie

Deschiderea sezonului de picnic la Palatul Brancovenesc

×