x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şase echipaje de pompieri continuă intervenţia la incendiul izbucnit duminică la depozitul de mase plastice din Prahova

Şase echipaje de pompieri continuă intervenţia la incendiul izbucnit duminică la depozitul de mase plastice din Prahova

13 Noi 2018   •   10:51
Şase echipaje de pompieri continuă intervenţia la incendiul izbucnit duminică la depozitul de mase plastice din Prahova

Mai multe echipaje de pompieri acţionează şi marţi dimineaţa pentru stingerea incendiului care izbucnit duminică după-amiaza la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti, au informat reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Potrivit sursei citate, la faţa locului se află şase autospeciale de lucru cu apa şi spuma, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

"Acţionăm din exterior, obligatoriu, această măsura se impune pentru protecţia pompierilor. În această dimineaţă încă fumega, iar pe alocuri mai sunt focare. Suprafaţa totală afectată este de aproximativ 5.000 de tone de mase plastice. A ars tot ce era depozitat în hală şi în afara acesteia", a transmis ISU Prahova.

În total, au acţionat peste 100 de pompieri, care s-au schimbat la circa 12 ore.

Conform ISU Prahova, incendiul a fost anunţat la 112, duminică, la ora 16,07, de către paznicul depozitului. Flăcările au cuprins, iniţial, mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi. AGERPRES

×