x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Satu Mare: Femeie decedată într-un incendiu în propriul apartament

Satu Mare: Femeie decedată într-un incendiu în propriul apartament

19 Ian 2017   •   23:30
Satu Mare: Femeie decedată într-un incendiu în propriul apartament

O femeie de 72 de ani a decedat joi în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său din municipiul Carei, informează un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare.

Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două echipaje şi au evacuat cele opt persoane care se aflau în bloc.

"În momentul pătrunderii în locuinţă, concomitent cu stingerea incendiului care se manifesta la dormitorul apartamentului, din nefericire, pe pardoseaua de lângă pat, salvatorii au găsit trupul neînsufleţit al proprietarei de 72 de ani, medicul prezent la faţa locului declarând decesul acesteia. În urma cercetărilor, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la un cablul defect ori neizolat corespunzător al unui reşou electric, de la flacăra generată de acesta aprinzându-se patul", precizează sursa citată.

Echipajul de ambulanţă a constatat decesul femeii, aceasta fiind intoxicată cu monoxid de carbon.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: satu mare incendiu deces locuinta batrana