x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Satu Mare - Seful de la Rutiera, dirijor beat de trafic

Satu Mare - Seful de la Rutiera, dirijor beat de trafic

de Crina Dunca    |    27 Aug 2005   •   00:00
Satu Mare - Seful de la Rutiera,  dirijor beat de trafic

Politistul trebuie sa dovedeasca integritate morala, sa se comporte civilizat si sa fie respectuos in relatia cu cetatenii. Acestea ar fi cateva dintre regulile stabilite de noul Cod de etica si deontologie al politistului, adoptat joi de Guvern. Prevederi care au fost incalcate de seful Biroului Politiei Rutiere Satu Mare chiar in ziua in care au fost aprobate de Executiv.

FAPTELE. Joi, mai multi localnici au reclamat faptul ca un politist aflat sub influenta vadita a bauturilor alcoolice, a oprit, fara motiv, mai multe masini care circulau regulamentar pe drumul principal din comuna Tatarasti. Omul legii, care a fost identificat in persoana comisarului Dorin Cigan (foto), seful Biroului Politiei Rutiere Satu Mare, a ignorat astfel alte prevederi legale, care le interzic politistilor oprirea, fara motiv, a autovehiculelor aflate in trafic. Informatia a fost confirmata atat de oficiali din Inspectoratul Politiei Judetului Satu Mare, cat si la fata locului, de cativa cetateni din localitate.

SE ASTEAPTA SANCTIUNILE. Seful interimar al IPJ Satu Mare, subcomisarul Florentin Vlad, a declarat ca ofiterul in cauza urmeaza sa fie tras la raspundere: "Dorin Cigan, seful Biroului Politiei Rutiere, a dirijat traficul in Tatarasti in timp ce se afla sub influenta alcoolului. La momentul testului alcooltest avea o alcoolemie de 0,53 la mie in sange. Nu pot sa va spun altceva, decat sa va asigur de intreaga transparenta a comandei IPJ cu privire la acest caz si de faptul ca Dorin Cigan va fi tras, fara indoiala, la raspundere pentru actiunile sale", a afirmat Florentin Vlad. Ramane de vazut care vor fi sanctiunile adoptate in cazul Cigan, in conditiile in care Nicola Berechet, secretar general in Ministerul Administratiei si Internelor, declara joi ca "politistul care nu a ajuns inca la un anumit nivel de educatie si de constiinta profesionala si care nu intelege ca cetateanul nu ii este nici subordonat si nici dator cu umilinta, trebuie schimbat sau scos din corpul politienesc".

×
Subiecte în articol: observator satu mare