x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scăldatul şi înotul sunt interzise în Lacul Sfânta Ana

Scăldatul şi înotul sunt interzise în Lacul Sfânta Ana

01 Iun 2018   •   19:30
Scăldatul şi înotul sunt interzise în Lacul Sfânta Ana

Autoritățile locale au hotărât de curând ca scăldatul şi înotul să fie interzise în Lacul Sfânta Ana din județul Harghita pentru limitarea poluării apei, considerată cea mai curată din țară.

Interzicerea scăldatului este prevazută și în Planul de Management al rezervației, care a intrat, de curând, în vigoare.

Panourile prin care turiștii sunt avertizați că scăldatul în lac este interzis au fost amplasate zilele trecute. Administratorii rezervației speră că turiștii vor înțelege și vor respecta decizia.

Cei care vor să facă o baie în zilele însorite, au la dispoziție alte locuri amenajate în zona.

Lacul Sfânta Ana, singurul de tip vulcanic din România, este vizitat în fiecare an de zeci de mii de turiști, atrași de frumusețile și legendele locului.

×
Subiecte în articol: scaldat inot interis lacul sf.ana