x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal la Covasna, înainte de Ziua Națională: Drapelul tricolor, înlocuit cu steagul secuiesc!

Scandal la Covasna, înainte de Ziua Națională: Drapelul tricolor, înlocuit cu steagul secuiesc!

30 Noi 2015   •   17:46
Scandal la Covasna, înainte de Ziua Națională: Drapelul tricolor, înlocuit cu steagul secuiesc!

Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea statuii Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineaţă la schimbarea echipelor de patrulare, fiind înlocuit cu steagul secuiesc de către persoane încă necunoscute, a precizat, pentru AGERPRES, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, dr. Ioan Popa.

Potrivit acestuia, schimbarea turelor de patrulare s-a făcut între orele 6,30 şi 7 dimineaţa. Ioan Popa a menţionat că Poliţia a demarat cercetări pentru identificarea făptaşilor şi nu le va încheia până nu-i va găsi pe cei vinovaţi.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din judeţul Covasna, col.(r) Ioachim Grigorescu a declarat pentru AGERPRES că dispariţia drapelului a fost sesizată în cursul dimineţii de luni, iar la scurt timp au fost informate Prefectura, Poliţia şi Jandarmeria. Ioachim Grigorescu a menţionat că prefectul Sebastian Cucu a adus personal un alt drapel tricolor care a fost înălţat pe catarg.

El a remarcat că dispariţia tricolorului românesc nu a fost un "gest izolat de lezare a simbolului naţional' în preajma Zilei Naţionale a României, amintind că pe data de 1 Decembrie 2014, în municipiul Târgu Secuiesc au fost arborate mai multe drapele negre pe câteva case din zona centrală, iar în 2013, în preajma sărbătoririi Zilei Unirii din 24 ianuarie, drapelul tricolor din faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe a fost vandalizat, fiind tăiat în două locuri. Cazul, investigat de Poliţie, a rămas cu autori necunoscuţi.

Sursa - Agerpres

×