x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal la Medicină: zeci de candidaţi respinşi contestă corectitudinea examenului de admitere

Scandal la Medicină: zeci de candidaţi respinşi contestă corectitudinea examenului de admitere

26 Iul 2013   •   18:15
Scandal la Medicină: zeci de candidaţi respinşi contestă corectitudinea examenului de admitere

Zeci de candidaţi respinşi la admiterea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Capitală contestă subiectele de la examen motivând că unele dintre ele nu erau din programă, iar altele au fost formulate greşit.

 
Mai mulţi candidaţi respinşi la admitere au forţat, vineri, intrarea în sala în care comisia întocmea documentele referitoare la admitere, reclamând că mai multe grile au fost scanate greşit sau că au existat erori în conţinutul acestora.
 
Examenul de admitere la facultăţile UMF "Carol Davilla" a fost susţinut miercuri, iar candidaţii şi-au putut afla în aceeaşi zi rezultatele, întrucât grila a fost verificată în prezenţa acestora. Ulterior, fiecare candidat a putut contesta rezultatul obţinut la testul grilă. Vineri, au fost afişate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor.
 
Ministrul delegat pentru învăţământ Superior şi Cercetare Mihnea Costoiu a declarat pentru Mediafax că va discuta cazul cu rectorul UMF Ionel Sinescu.
 
"Merg la UMF «Carol Davila» pentru a dioscuta cu domnul rector Ionel Sinescu. Ieri am fost la ASE. Am înţeles că mai mulţi candidaţi respinşi la admitere încearcă să forţeze admiterea peste cifra de şcolarizare la taxă. Trebuie să respectăm legea", a declarat Mihnea Costoiu.
 
La cele patru facultăţi ale UMF "Carol Davila" s-au înscris anul acesta 4.541 de candidaţi, înregistrându-se cea mai mare concurenţă din 1990, potrivit universităţii. Au fost scoase la concurs în total 850 de locuri bugetate, 520 de locuri cu taxă, şase pentru romi şi două pentru etnicii români din Republica Moldova.
 
La Facultatea de Medicină unde au fost scoase la concurs 432 de locuri finanţate de la buget, au fost înscrişi 2.262 de candidaţi, concurenţa fiind de 5,2 candidaţi pe un loc fără taxă, în timp ce la Facultatea de Medicină Dentara, pentru cele 131 de locuri fără taxă s-au înscris 1.280 de candidaţi, fiind 9,7 candidaţi pe loc.
 
La Facultatea de Farmacie s-au înscris 408 candidaţi pentru cele 131 de locuri fără taxă, iar Facultatea de Moaşe a scos la concurs 156 de locuri fără taxă, fiind înscrişi 591 de candidaţi.
 

×
Subiecte în articol: admitere medicina scandal