x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal pe testamentul lui Sergiu Nicolaescu

Scandal pe testamentul lui Sergiu Nicolaescu

02 Iul 2013   •   16:55

Iolanda Nicolaescu, sora regretatului regizor Sergiu Nicolaescu, cere în instanţă anularea testamentului fratelui său, întrucât acesta nu ar fi fost autentificat la notar.

De asemenea, aceasta intenţionează să dea în judecată medicii de la Spitalul Elias, pentru malpraxis. Iolanda Nicolaescu a declarat pentru un tabloid că fratele ei, Sergiu, “a murit cu zile”, din cauza faptului că medicii nu şi-ar fi dat interesul în acest caz.

Iolanda Nicolaescu mai susţine că regretatul regizor nu a vrut niciodată să fie incinerat, ci “înmormântat după datinile creştineşti” şi solicită Bisericii Ortodoxe Române sprijin pentru anularea testamentului. Doamna Nicolaescu o acuză pe cumnata sa, Dana, că l-ar fi incinerat pe Sergiu Nicolaescu împotriva voinţei sale, şi pretinde o parte din averea fratelui său, întrucât acesta nu i-a lăsat nici un leu moştenire. "Las soţiei mele Nicolaescu Georgeta-Daniela toate bunurile mele mobile şi imobile prezente şi viitoare ce se vor găsi în patrimoniul meu la data decesului meu, instituind-o legatar universal. O rog pe legatara mea să mă îngrijească aşa cum a făcut-o şi până acum şi să mă înmormânteze după datinile crestineşti”, este pasajul din testament pe care îl invocă Iolanda Nicolaescu în sprijinul afirmaţiilor sale.

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă pe 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani, în urma unui stop cardiac. El fusese internat la Spitalul Elias din Capitală pe 26 decembrie, după ce a căzut şi i s-au fisurat câteva coaste. Regizorul s-a plăns atunci medicilor de dureri abdominale şi de lipsa poftei de mâncare. Două zile mai târziu a fost operat de peritonită. Ulterior, în urma unor grave complicaţii cardiace şi pulmonare, a făcut stop cardiac.

×
Subiecte în articol: Sergiu Nicolaescu testament scandal