x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scene de căZnicie la Antena 1

Scene de căZnicie la Antena 1

de Cristiana Stamatescu    |    03 Sep 2008   •   00:00
Scene de căZnicie la Antena 1

Toamna se numără surprizele la Antena 1, printre care şi serialul  de comedie “Scene de căZnicie”, ce va avea premiera luni, 15 septembrie, la ora 22:00. Sitcomul prezintă viaţa de cuplu cu toate faţetele ei, fără false pudori sau ochelari roz, cu multă ironie şi umor tăios.



Toamna se numără surprizele la Antena 1, printre care şi serialul  de comedie “Scene de căZnicie”, ce va avea premiera luni, 15 septembrie, la ora 22:00. Sitcomul prezintă viaţa de cuplu cu toate faţetele ei, fără false pudori sau ochelari roz, cu multă ironie şi umor tăios.


Noul serial de comedie de la Antena 1 este adaptat după un serial spaniol de mare succes, “Escenas de matrimonio”, şi e o coproducţie Intact Production – La Dolce Vita. Producţia “Scene de căZnicie” îi va lăsa pe telespectatori să arunce o privire amuzată în viaţa a trei cupluri, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele: dragoste, furie, certuri, rîsete, mici răutăţi şi jocuri bizare, aproape de neînţeles pentru cei din afară, dar care fac tot farmecul vieţii în doi.


DISTRIBUŢIE. Îndrăgiţii actori Valentin Uritescu şi Silvia Năstase sînt Nae şi Tanţa Vulcănescu. După 40 de ani de căsnicie, frustrările şi reproşurile se ţin lanţ, mai ales din partea Tanţei, o fostă mare frumuseţe, dezamăgită de soţul lipsit de orice fel de ambiţie. Din fericire, Nae dă şi el la fel de mult cît primeşte şi deseori îl amuză în secret inventivitatea cu care Tanţa încearcă să scape de el definitiv.


Cel de-al doilea cuplu este format din Dana Voicu şi Marius Drogeanu, Marina şi Relu Crăciun, oameni care se apropie rapid de vîrsta de 40 de ani. Deşi amîndoi provin de la ţară, Marina se crede superioară lui Relu. Parvenită şi snoabă, casnica plictisită îşi petrece zilele tocînd banii şi mai ales nervii soţului resemnat. Relu munceşte pe brînci toată ziua, iar seara, cînd ajunge acasă, face tot posibilul să-şi ignore nevasta, lucru care o scoate din minţi pe aceasta, cum era de aşteptat.


TINEREII. Din tablou nu lipsesc Olimpia Olari şi Liviu Vîrciu, care îi vor interpreta pe Sonia Mazilu şi Mihai Dogaru, doi tineri care abia s-au mutat împreună. Sonia provine dintr-o familie bogată şi cîştigă foarte bine ca manager la firma fostului ei iubit. Domnişoara e cam scorţoasă şi înţepată, dar e îndrăgostită lulea de Mihai, un boem care vrea să ajungă scenarist, însă e sărac lipit pămîntului. Sonia acceptă ca iubitul ei să stea acasă, în vreme ce ea se ocupă de aspectele financiare, cu condiţia ca el să scrie şi să se ocupe de menaj, ceea ce bineînţeles că nu se prea întîmplă, iar asta duce la înţepături şi chiar certuri, întotdeauna rezolvate în dormitor.


ADEVĂRURI NEPLĂCUTE. Astfel, în fiecare zi, de luni pînă joi, de la ora 22:00, aceste trei cupluri de vîrste şi “vechimi” diferite vă vor oferi şansa de a vă recunoaşte vecinii, prietenii, familia şi chiar să se recunoască rîzînd în cele şase personaje care folosesc sarcasmul şi umorul acid ca să îşi spună unul altuia adevăruri neplăcute, să treacă peste momente dureroase, să rezolve conflicte şi să lupte cu monotonia.

×
Subiecte în articol: mass-media