x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scene de COȘMAR în Hunedoara. O tânără acrobată a fost rănită grav în timpul unui spectacol de circ

Scene de COȘMAR în Hunedoara. O tânără acrobată a fost rănită grav în timpul unui spectacol de circ

17 Noi 2019   •   10:55
Scene de COȘMAR în Hunedoara. O tânără acrobată a fost rănită grav în timpul unui spectacol de circ
Sursa foto: pixabay.com

Scene de groază s-au petrecut sâmbătă în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara. O tânără acrobată a fost rănită grav în timpul unei demonstraţii, anunță Adevarul.ro.

Oamenii care au venit cu familiile şi copiii la un spectacol de circ care a avut loc, sâmbătă după-amiaza, în Hunedoara, au asistat la o scenă teribilă. O tânără acrobată, „miss Virginia”, s-a prăbuşit pe pâmânt de la circa patru metri înălţime, după ce coarda cu care era susţinută s-a rupt.

Accidentul, care a creat panică în rândul spectatorilor şi al angajaţilor circului, s-a petrecut chiar la începerea momentului artistic. Victima a fost preluată de un echipaj al SMURD şi transportată la spitalul din Hunedoara. Ar fi suferit mai multe fracturi şi a fost operată.

 

"Poliţia municipiului Hunedoara a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce acrobata a căzut şi s-a rănit în timpul unui spectacol ce a avut loc în municipiul Hunedoara. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit unor imagini surprinse de martorii oculari, tânăra evolua într-un număr de acrobaţie la o înălţime de câţiva metri. La un moment dat, chinga pe care se afla acrobata s-a desprins, iar victima s-a prăbuşit la pământ.

Transportată cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Municipal din Hunedoara, acrobata a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, medicii constatând că victima a suferit fracturi la ambele mâini şi la piciorul drept. Tânăra a rămas internată la secţia de Ortopedie a spitalului.

"În urma investigaţiilor care s-au efectuat, s-a decis internarea şi intervenţia chirugicală de urgenţă pe membrele superioare bilateral şi membrul inferior drept. În momentul de faţă pacienta este stabilă hemodinamic, focarele de fractură au fost stabilizate. Pacienta este cu o stare generală bună şi va rămâne sub observaţie pe secţie", a menţionat dr. Horia Talfeş, coordonatorul UPU Hunedoara.

Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc incidentul de la spectaolul de circ.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

×