x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scene revoltătoare în Sălaj. Copii, umiliți de o asociație creștină pentru că nu au fost cuminți

Scene revoltătoare în Sălaj. Copii, umiliți de o asociație creștină pentru că nu au fost cuminți

31 Aug 2019   •   19:07
Scene revoltătoare în Sălaj. Copii, umiliți de o asociație creștină pentru că nu au fost cuminți
Sursa foto: Foto: Observatorul Prahovean

Scene revoltătoare au fost postate pe pagina unei asociații creștine, care își are sediul pe langâ mânăstirea din Bobota, în Sălaj. Mai mulți copii sunt mustrați verbal și sunt obligați să facă mătănii pe ciment, iar cei care își permit să vorbească sunt pedepsiți cu mătănii suplimentare, scrie .

Micuții au fost pedepsiți pentru că nu ar fi stat cuminți în timpul slujbei de Liturghie și ar fi făcut gălagie, potrvit 

Mai mult, la următoarele slujbe, copiilor li s-a interzis să meargă la toaletă sau după apă.

×
Subiecte în articol: sălaj copii asociatie crestina