x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbări IMPORTANTE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligaţi să folosească, în timpul zilei, luminile de întâlnire

Schimbări IMPORTANTE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligaţi să folosească, în timpul zilei, luminile de întâlnire

07 Feb 2020   •   17:16
Schimbări IMPORTANTE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligaţi să folosească, în timpul zilei, luminile de întâlnire

Conducătorii de autovehicule vor fi obligaţi să folosească, în timpul zilei, luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă şi pe drumurile naţionale, nu numai pe autostrăzi, drumuri expres şi naţionale europene, potrivit unei propuneri legislative depusă la Parlament.

Proiectul completează în acest sens Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

"În circulaţia pe autostrăzi, pe drumurile expres, pe cele naţionale europene (E) şi pe cele naţionale (DN), conducătorii de autovehicule sunt obligaţi să folosească în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă", prevede proiectul.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va completa Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

"Iniţiativa vine în sprijinul participanţilor la trafic, făcându-i să observe în timp util autovehiculele care se deplasează pe drumurile naţionale, ceea ce, pe de-o parte, va reduce numărul accidentelor, iar, pe de alta, va mări siguranţa rutieră din ţara noastră", precizează iniţiatorul proiectului, Nicolae-Miroslav Petreţchi, deputat al minorităţilor naţionale, în expunerea de motive.

"Tot mai multe state europene prevăd, în legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice, folosirea luminilor de întâlnire în afara localităţilor, indiferent de tipul drumului, urmărind prin aceasta reducerea semnificativă a numărului de accidente. În momentul de faţă, în ţara noastră, conducătorii autovehiculelor au obligaţia să folosească luminile de întâlnire sau pe cele de zi doar pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E). Este cunoscut faptul că numărul de kilometri ai autostrăzilor, drumurilor expres şi ai drumurilor naţionale europene este mult prea mic în raport cu numărul total de kilometri de drumuri existente în ţara noastră. Prognozele arată că în 2025, numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naţionale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislaţiei actuale, va determina ca numărul accidentelor să crească, ceea va duce atât la mărirea numărului de victime, cât şi la afectarea întregii societăţi, ridicându-se costurile socio-economice", mai argumentează iniţiatorul proiectului.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. AGERPRES

×