x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şcoala Internaţională de Vară - Diplome la final

Şcoala Internaţională de Vară - Diplome la final

26 Aug 2008   •   00:00
Şcoala Internaţională de Vară - Diplome la final

Cea de-a patra ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară organizată de Academia de Studii Economice în parteneriat cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi Institutul European s-a încheiat ieri cu o festivitate de premiere, în cadrul căreia s-au decernat diplomele de participare sau de absolvire.

Timp de două săptămîni, cei 55 de tineri, fie ei români sau membri ai delegaţiilor străine, au participat la diverse cursuri şi seminarii, dar au avut ocazia să şi "guste" puţin din România, prin intermediul excursiilor făcute în ţară. Tema acestei ediţii a fost "Cele patru libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene", iar Dumitru Miron, vicerectorul ASE, a apreciat că au fost atinse elementele care definesc identitatea europeană: "Europa se defineşte prin solidaritate, multiculturalism şi diversitate şi voi aţi demonstrat toate aceste trăsături."

×
Subiecte în articol: observator