x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator E OFICIAL: Elevii bucureşteni intră mai devreme în vacanţă. Şcolile rămân închise şi vineri

E OFICIAL: Elevii bucureşteni intră mai devreme în vacanţă. Şcolile rămân închise şi vineri

30 Ian 2014   •   12:28
E OFICIAL: Elevii bucureşteni intră mai devreme în vacanţă. Şcolile rămân închise şi vineri
UPDATE 13:20 - Şcolile din Capitală rămân închise şi vineri, din cauza căderilor mari de zăpadă şi a viscolului.

Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, astfel că vacanţa vine mai devreme pentru elevii din Capitală, în condiţiile în care, începând de sâmbătă, se intră în vacanţa intersemestrială.

Şcolile şi grădiniţele din Capitală, care au fost închise luni, marţi, miercuri şi joi, din cauza vremii nefavorabile, îşi vor redeschide porţile pe 10 februarie.

---------------------------

Toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Argeş vor rămâne închise vineri, după ce cursurile au fost suspendate şi în ultimele patru zile

Decizia de prelungire a suspendării cursurilor a fost luată joi de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma unei analize făcute împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Potrivit reprezentanţilor ISJ Argeş, citaţi de Agerpres, măsura suspendării cursurilor a fost luată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi se aplică tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar din judeţ, fără nicio excepţie. Conducerile unităţilor şcolare trebuie să ia toate măsurile pentru informarea elevilor.

Orele pierdute în această săptămână urmează să fie recuperate în semestrul al doilea.

×
Subiecte în articol: scoli inchise conditii meteo