x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se caută vinovaţi

Se caută vinovaţi

de Diana Scarlat    |    19 Mai 2009   •   00:00
Se caută vinovaţi
Sursa foto: Marin Raica/Editura Intact

Vina pentru neglijenţa care a provocat ieri incendiul puternic de la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti se pasează între factorii responsabili. "Pisica" este aruncată între managerul spitalului, Primăria Sectorului 1 şi firma de construcţii care execută lucrări în incinta spitalului.



S-a intervenit cu rapiditate, pacienţii au fost evacuaţi şi nu a murit nimeni - o uşurare pentru conducerea Spitalului "Sfânta Maria" din Bucureşti, unde a izbucnit ieri un incendiu puternic, în jurul orei 13:45. Pompierii au reuşit să-l stingă în aproximativ o oră, însă pacienţii internaţi în secţiile de la etajele patru şi cinci au avut de suferit din cauza fumului şi a panicii. Fumul gros a ajuns până la blocul operator.

LAS-O CĂ MERGE ŞI-AŞA...
Şantierul se-mpacă bine cu bolnavii spitalizaţi şi cu meseria de medic la Spitalul "Sfânta Maria". La întrebarea noastră, dacă ORL-ul se putea muta în altă parte pentru a se evita incidentul, managerul spitalului, Narcis Copcă, ne-a răspuns că incendiul nu s-a produs la această secţie a spitalului, pentru că se află în alt corp de clădire.

"Poate a fost afectată puţin de fum, dar fum a fost peste tot. Nu acolo a fost incendiul. Nu ştiu dacă puteau fi mutaţi, pentru că este criză de spaţiu. Spaţiul hotelier al nostru nu a fost afectat. Secţiile funcţionează în continuare, fiind izolate de perimetrul şantierului", ne-a declarat managerul. Realitatea îl contrazice însă, ca şi medicii şi pacienţii care s-au înecat cu fum.

"Sunt două corpuri de clădire separate, dar sunt separate doar de o uşă de termopan care nu stă niciodată închisă. Când a izbucnit incendiul şi a venit fumul gros în sala de operaţie, aveam un pacient pe masă. Am evacuat bolnavii timp de o oră şi i-am întors înapoi", ne-a mărturisit şeful Secţiei ORL, Codruţ Sarafoleanu.

O asistentă a suferit arsuri minore, iar pacienţii, mai ales cei cu deficienţe respiratorii, au înghiţit fumul gros şi au tras o sperietură pe care n-o vor uita uşor.

ACUZAŢII ŞI EXPLICAŢII
Medicul Dorin Sarafoleanu, fostul director al Secţiei ORL a Spitalului "Sfânta Maria", spune că singurul vinovat pentru acest accident este managerul spitalului, care ar fi trebuit să găsească o soluţie astfel încât bolnavii să nu fie trataţi în zonele în care se lucrează.

"Pe noi ne-a-nghesuit într-o parte a spitalului, iar partea care se repară este transformată în depozit de materiale. Aşa a procedat cu toate etajele. O neglijenţă crasă, un manager care dă pe la spital o dată la zece zile, pentru că e băiat deştept. Nu se repară un spital cu toate obiectele-n el. Ăia de la firma de construcţii, ca să-şi ia banii, fac toate chestiile astea în orice condiţie. Nimeni nu s-a gândit la confortul bolnavilor", spune fostul director, Dorin Sarafoleanu.

Managerul se disculpă însă, spunând că nu poate interveni în activitatea şantierului, iar vinovată este firma de construcţii, eventual şi Primăria, că este beneficiar al lucrării de reabilitare: "Categoric, societatea de construcţii nu a respectat normele de sudură. Suntem foarte supăraţi, vă daţi seama. Bine că nu am avut victime. Contractul este semnat de Primăria Sectorului 1 cu firma de construcţii. Noi eram izolaţi de şantier, dar am fost afectaţi de fum. Se va face o anchetă şi se vor stabili vinovaţii. Personal, nu conduc activitatea şantierului", ne-a declarat managerul.

"Fiind în renovare, în corpul de clădire în care a izbucnit incendiul nu se aflau pacienţi", a declarat ieri, într-un comunicat de presă, primarul Chiliman. În urma unei şedinţe-fulger, acesta a decis, împreună cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cu conducerea Spitalului "Sfânta Maria" şi cu Ancuţa Comănici, directorul executiv al Administraţiei Fondului Imobiliar al Unităţilor Sanitar-Publice Sector 1, ca până vineri să fie refăcută partea de clădire afectată de incendiu.

×
Subiecte în articol: observator spitalului