x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se reiau lucrările la METROUL DRUMUL TABEREI. Traseul tramvaiului 41 va fi DEVIAT

Se reiau lucrările la METROUL DRUMUL TABEREI. Traseul tramvaiului 41 va fi DEVIAT

24 Apr 2013   •   09:08
Se reiau lucrările la METROUL DRUMUL TABEREI. Traseul tramvaiului 41 va fi DEVIAT
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Lucrările la Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei - Universitate, se reiau, iar această decizie va afecta o bună parte a bucureştenilor. Potrivit directorului RATB, Adrian Câmpurean, linia tramvaiului 41 va fi deviată, cel mai probabil începând cu luna iulie a acestui an. În locul ei, se vor asigura autobuze speciale care să acopere zona.

După ce Guvernul a anunţat suspendarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Universitate, din lipsa fondurilor, constructorii au decis să continue lucrările din fonduri proprii. În 11 martie, premierul Victor Ponta a declarat că lucrările vor continua cu finanţare asigurată din creditul Băncii Europene de Investiţii şi din fonduri guvernamentale. Firmele asociate care asigură construcţia metroului aşteaptă acum confirmarea privind finanţarea.

Dacă lucrările vor decurge conform planului, în curând construcţia va ajunge la intersecţia Moghioroş şi va fi necesară devierea traseului tramvaiului 41 pentru cel puţin un an. "La interesecţia Moghioroş vor exista săpături deschise şi este necesară devierea traseului tramvaiului 41. Probabil vom avea un pasaj subteran şi unul suprateran. Proiectul se face de către Metrorex împreună cu Primăria Capitalei, însă acum sunt doar discuţii. Lipsesc banii necesari pentru lucrări. Probabil ne vom apuca de săpături dupa rectificarea bugetară, cel mai devreme în iulie. Va dura probabil un an sau doi, timp în care intersecţia Moghioroş va fi obturată", a declarat Aurel Radu, director general Metrorex, pentru RTV.NET.

Adrian Câmpurean, directorul RATB, a declarat că traseul tramvaiului 41 nu va fi suspendat, ci deviat, "cel mai probabil la Depoul Militari".

"Vom asigura linii navetă speciale de autobuze care să acopere zona. Este o problemă de infrastructură. Va trebui să facem linii de tramvai care să ducă tramvaiul până în Depoul Militari. Momentan nu am primit nicio înştiinţare. Ştim de această problemă, ne-am pregătit, dar nu ştim exact când se va întâmpla. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Bucureştii Noi pentru că se pare că din iunie încep lucrările şi acolo", a declarat Adrian Câmpurean, directorul RATB.

Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii la: Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor. Magistrala 5 va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.



×