x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

18 Iun 2015   •   21:52
Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au respins joi o plângere depusă de deputatul Sebastian Ghiță, prin care acesta solicita să fie scos de sub control judiciar

Sebastian Ghiţă este cercetat în dosarul în care cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este arestat preventiv. Iulian Herţanu este acuzat de fraudă cu fonduri europene şi evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu, ca să primească fonduri europene pentru extinderea reţelei de canalizare din oraşul Comarnic.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: sebastian ghita controljudiciar ICCJ