x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Secretar de stat pentru Cumințenie

Secretar de stat pentru Cumințenie

23 Iun 2016   •   12:47
Secretar de stat pentru Cumințenie
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Secretarul de stat Mihai Ghyka, responsabilul din Ministerul Culturii care s-a ocupat de proiectul „Cumințenia Pământului”, își va depune astăzi mandatul – a anunțat miercuri ministrul Corina Șuteu. „Deja am o soluţie pentru o persoană care va coordona proiectul, de asemenea am promisunea domnului prim-ministru că pot să propun un nou post de secretar de stat. Din punctul meu de vedere, în acest moment, cineva trebuie să se ocupe în mod constant cu foarte mare rigoare doar de «Cuminţenia Pământului»", a declarat Şuteu, citată de Agerpres, la audierea din cadrul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor. Ministrul a menţionat că deocamdată nu ia în calcul să ceară Guvernului suplimentarea sumei pentru achiziţionarea operei de artă a lui Constantin Brâncuşi şi că va face o analiză în acest sens peste trei luni. "Eu mai aştept încă trei luni să vedem într-adevăr cum se desfăşoară campania. Dacă voi constata peste trei luni că situaţia este, din punct de vedere strict financiar, mai proastă decât am sperat, atunci voi stabili cum anume şi în ce mod mă voi poziţiona în acest sens. Deocamdată, nu iau în calcul acest lucru", a spus Şuteu.

Prin subscripţie publică pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului" au fost strânși până acum 231.965 de euro, bani proveniţi de la aproximativ 2.000 de donatori. Ministrul Culturii a anunțat că sunt programate câteva evenimente la care vor fi invitate să doneze și companiile. Subscripţia publică are ca obiectiv colectarea sumei de 6 milioane de euro, bani care se vor adăuga celor 5 milioane alocate de Guvern.

×
Subiecte în articol: cumintenia pamantului