x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şedinţa CSM a început

Şedinţa CSM a început

05 Ian 2018   •   10:23
Şedinţa CSM a început

Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în care se va alege noua conducere a CSM, a început, vineri, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

La această şedinţă va fi prezentat raportul CSM pentru anul 2017 şi vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestui for.

Surse din CSM au precizat, pentru AGERPRES, că pentru funcţia de preşedinte va candida judecătoarea Simona Camelia Marcu, iar pentru cea de vicepreşedinte procurorul Codruţ Olaru.

Conform Constituţiei, şeful statului va prezida şedinţa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sedinta CSM