x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şefa SJAN Suceava, pusă sub acuzare de DNA pentru luare de mită şi fals intelectual

Şefa SJAN Suceava, pusă sub acuzare de DNA pentru luare de mită şi fals intelectual

04 Noi 2014   •   17:54
Şefa SJAN Suceava, pusă sub acuzare de DNA pentru luare de mită şi fals intelectual
Sursa foto: Şefa SJAN Suceava, pusă sub acuzare de DNA pentru luare de mită şi fals intelectual

Şefa Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Suceava, Simona Maria Palagheanu, a fost pusă sub acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru mai multe fapte, printre care şi luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Suceava, Simona Palagheanu, folosindu-se de documente cu antetul şi parafa acestei instituţii din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, în virtutea acestei funcţii şi a atribuţiilor de supraveghere, control şi de îndeplinire a însărcinărilor pentru agenţi economici privaţi (avizarea deţinătorilor şi formatorilor de arhivă), a obţinut foloase necuvenite pentru sine şi 'Asociaţia Prietenii Arhivelor Bucovina Suceava', în perioada 2011-2012, sub pretextul sponsorizării acesteia, motivând organizarea şi desfăşurarea unor conferinţe şi expoziţii în domeniul arhivistic', se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că echipe de control din SJAN Suceava au efectuat controale la deţinători/formatori de arhivă stabiliţi de Simona Palagheanu (fiind controlaţi pentru prima dată în 2011, deşi erau înfiinţaţi din 1991-1996) şi cu acea ocazie sau ulterior le-au fost solicitate acestora sponsorizări pentru 'Asociaţia Prietenii Arhivelor Bucovina'.

'Astfel, solicitările de sponsorizare cu antetul, parafa instituţiei şi semnătura şefei SJAN erau înmânate de funcţionarii trimişi în control firmelor care aveau activitate de deţinători/formatori de arhivă. SJAN este instituţia care, pe lângă atribuţii de control are şi posibilitatea de a ridica avizul de funcţionare a firmelor cu activitate de deţinători/formatori de arhivă. Prin această modalitate, în perioada 2011-2012, s-au încasat în numerar sau prin virament în contul bancar al 'Asociaţiei Prietenii Arhivelor Bucovina Suceava', cu titlu de sponsorizări, suma de 40.000 lei, din care doar o mică parte a fost folosită în această perioadă. pentru sponsorizarea unor activităţi în domeniul arhivistic, iar diferenţa a fost folosită de inculpata Palagheanu în interes personal', susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada 2006 - 2011, anumite firme au beneficiat, cointeresat material, de sprijinul Simonei Palagheanu, nefiind verificate de SJAN Suceava şi nefiindu-le solicitate să îndeplinească condiţii specifice pentru depozitare a arhivei, în condiţiile prevăzute de lege.

'Pentru aceasta, reprezentantul unei firme i-a oferit periodic inculpatei Palagheanu sume de bani sub o formă mascată de sponsorizare şi fără a fi încheiat vreun contract de sponsorizare sau a fi emis chitanţe pentru sumele primite. În acest sens, în perioada 2006-2011, reprezentantul acelei firme a oferit sume de bani totalizând 24.000 lei (câte 4.000 lei anual). Faţă de firmele care nu efectuau 'sponsorizări', inculpata Palagheanu dispunea controale şi chiar refuza să mai dea aviz de funcţionare ca depozit de arhivă', se mai spune în document.

DNA menţionează că, pe de altă parte, şefa SJAN Suceava favoriza anumite firme ale căror asociaţi/administratori îi erau apropiaţi, dispunând subordonaţilor să consemneze date nereale în actele de control şi chiar să acorde personal avize din partea instituţiei.

'Mai mult decât atât, aceasta punea la dispoziţia respectivelor firme, cu titlu gratuit, logistică necesară desfăşurării activităţii de deţinător de arhivă', se mai arată în comunicatul DNA

×